Loading....

4 ani de la protestul Coaliției Solidari pentru Sănătate din Piața Victoriei

Pe 15 noiembrie 2017 câteva sute de medici de familie din mai multe județe și București ne adunam să protestăm în Piața Victoriei alături de pacienții noștri.

#CoalitiaSolidariPentruSanatate formată din nouă organizații medicale și ale pacienților a folosit această formă de protest în stradă după epuizarea tuturor celorlalte forme de dialog cu autoritățile, de la petiții, adrese și până la pichetarea prefecturilor, caselor de asigurări de sănătate și DSP-urilor județene din toată țara.

Deși protestul din Piața Victoriei a sensibilizat pentru moment Guvernul României și a condus la săptămâni de discuții cu Ministerul Sănătăţii – România și CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe marginea debirocratizării serviciilor medicale acordate pacienților, prevederilor contractului-cadru și finanțării cabinetelor de medicina familiei, rezultatele concrete au întârziat să apară.

Începutul anului 2018 a fost marcat tot prin protestul medicilor de familie și o atitudine dușmănoasă a Ministerului Sănătății și CNAS. Protestul a fost sufocat brusc prin decizia dictatorială a CNAS de a întrerupe negocierile și a nu mai permite după data de 4 ianuarie semnarea actelor adiționale ale contractelor aflate în derulare. Sute de mii de pacienți din mai multe județe ale țării și București au fost lăsați timp de câteva săptămâni fără acces la serviciile medicilor de familie, prin deciziile caselor județene de sănătate.

Presa națională și internațională a relatat pe larg protestele din urmă cu 4 ani.

Hotnews
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22113492-sute-medici-familie-protesteaza-piata-victoriei-spunand-sistemul-intra-colaps.htm

Mediafax
https://www.mediafax.ro/social/protest-al-medicilor-de-familie-medic-birocratia-ne-ia-mult-timp-si-neglijam-actul-medical-16819673

Agerpres
https://www.agerpres.ro/sanatate/2018/01/03/medicii-de-familie-care-protesteaza-au-consultat-pro-bono-dar-nu-au-eliberat-retete-si-trimiteri-gratuite-grupaj–30383

Associated Press
https://apnews.com/article/f0a417e413f44bff9fec9eb4d455715b

Continuăm să solicităm autorităților #RESPECTpentruMedicinadeFamilie și #GRIJĂpentruPacienți și în anul 2021.

Membrii coaliției:

Societatea Naţională de Medicina Familiei
Federatia Natională a Patroantelor Medicilor de Familie
Salvati Copiii Romania
Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania
A.P.A.A. – Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune
Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor
Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Neurodegenerative din Romania
Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania
Asociatia Mame Pentru Mame
COPAC – Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania

FNPMF în presă – Agerpres „Medicii de familie care protestează au consultat pro bono, dar nu au eliberat reţete şi trimiteri gratuite (grupaj)

Bucureşti, 3 ian 2018 /Agerpres/ – Medicii de familie care nu au semnat până miercuri actele adiţionale la contractele cu casele de asigurări de sănătate din judeţe au acordat consultaţii pro bono, însă nu au eliberat reţete pentru medicamente compensate sau gratuite ori trimiteri pentru servicii decontate de CAS. La Sibiu, deşi toţi medicii au semnat documentele respective, nu au eliberat reţete şi trimiteri, în semn de solidaritate cu colegii din ţară, care protestează, prin nesemnarea documentelor cu CAS, faţă de problemele din sistem. În alte cazuri, medicii de familie au consultat doar pacienţii cu boli cronice sau handicap ori gravidele şi au efectuat vaccinările.

Articolul poate fi citit pe siteul Agerpres: https://www.agerpres.ro/sanatate/2018/01/03/medicii-de-familie-care-protesteaza-au-consultat-pro-bono-dar-nu-au-eliberat-retete-si-trimiteri-gratuite-grupaj–30383

Comunicat de presă – Norme 2012

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) sunt profund nemulţumite de faptul că Normele de aplicare a Contractului-Cadru pentru anul 2012 au fost aprobate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi de Ministerul Sănătăţii şi se află la Monitorul Oficial pentru a fi publicate. Cerem pe această cale retragerea normelor de la MO pentru a fi discutate cu reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale.

Suntem din nou puşi în faţa faptului împlinit în lipsa unui dialog real, a unor consultări constructive şi nu formale aşa cum a fost cea din 10 octombrie, singura întâlnire cu CNAS, de altfel.

Ne-am aşteptat ca după votarea bugetului de stat să ne întâlnim instituţional cu CNAS. Având în vedere că bugetul alocat asistenţei medicale primare a crescut în anul 2012 faţă de anul 2011, ne-am aşteptat să regăsim creșterea şi în Norme, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Unde va ajunge suplimentarea de buget promisă de decidenţi, dacă Normele nu conţin nici o modificare prin care aceste fonduri să ajungă la furnizori? Este neclar şi din ce fonduri se vor plăti gărzile pe care le fac medicii de familie în cele peste 100 de centre de permanență din întreaga ţară. Peste 700 de medici de familie asigură asistența medicală primară în afara programului cabinetelor, în weekend, sărbători legale de Crăciun şi Anul Nou, dar plata gărzilor întârzie adesea.

Anul 2011, an de protest pentru medicina de familie a adus nişte amendamente normelor, venind în sprijinul pacienţilor noştri. Putem proba însă oricând unele derapaje de la respectarea Normelor din 2011. Normele pentru anul 2012 anulează mult din ce s-a obţinut pentru pacienţi în anul 2011 şi prin urmare cei care vor suferi cel mai mult vor fi tot cetăţenii României, pacienţii noştri, care contribuie la strângerea fondului pentru sănătate şi care de acum vor suporta şi coplata. Întrucat medicilor le sunt acceptate doar 20 de consultații pe zi, conform noilor norme cel de-al 21-lea pacient va fi considerat neasigurat, pentru că NU va beneficia de consultații gratuite și nici de rețete compensate, bilete de trimitere și alte facilități rezervate statutului de plătitor de asigurări de sănătate.

Suntem mereu compătimiţi pentru birocraţie excesivă, dar zilnic apar noi obligaţii birocratice, toate susţinute din bugetul propriu al cabinetelor în defavoarea consultaţiilor şi a actului medical propriu-zis.

Ni se promit intenţii de dezvoltare a asistenței primare, ieftină şi eficientă în orice sistem de sănătate. În schimb, suntem asaltați de obligaţii noi, total nemedicale, constrângeri în activitatea curentă, toate în defavoarea pacienţilor şi a medicilor. Ni se impun softuri nefuncţionale şi incompatibile dar și documente care vin în contradicţie cu softurile.

Ne întrebăm dacă există un interes real pentru sănătatea populaţiei sau se doreşte doar o stare conflictuală permanentă iniţiată de cei care ar trebui să fie gestionarii banilor pe care cetăţenii îi plătesc ca asigurări de sănătate?

Documentul poate fi descarcat mai jos.

Comunicat de presă – Abuzurile caselor judeţene de asigurări Buzău, Giurgiu, Harghita

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) condamnă hotărât abuzurile, ilegalităţile, presiunile şi discriminările promovate de conducerile Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Buzău, Giurgiu şi Harghita de o lungă perioadă de timp, împotriva medicilor de familie din judeţele respective.

CJAS menționate refuză să încheie contractele medicilor de familie participanți la protestul naţional în perioada 1-10 iunie pentru 2011 începând cu data de 1 iunie, ceea ce contravine atât HGR nr 1389/2010 modificată prin HGR 304/2011 şi HGR 557/2011 (care stipulează ca dată a intrării în vigoare a Contractului-Cadru 1 iunie 2011) cât şi Protocolul de negociere nr 6801/10.06.2011 convenit la încheierea protestului între reprezentanţii medicilor de familie şi Ministerul Sănătăţii (care precizează ca dată de semnare a contractelor 1 iunie 2011).

În ciuda intervenţiilor diverşilor factori locali cu responsabilitate publică de a se intra în legalitate, a Ministrului Sănătăţii, a preşedintelui CNAS, Preşedinţii-directori Generali ai acestor CJAS continuă în mod artificial și în detrimentul pacienţilor, un conflict deja încheiat în restul județelor.

Se creează astfel, absolut ilegal şi în numele unei autonomii judeţene prost înţelese, de tip “stat în stat”, o nedorită discriminare privind plata lunii iunie a cabinetelor de asistenţă medicală primară din diferitele judeţe, pentru aceleaşi tipuri de servicii prestate şi în aceleaşi condiţii.

Această situaţie tensionată, care trenează de câteva săptămâni, a afectat deja foarte grav desfăşurarea activităţii a sute de cabinete medicale din judeţele respective, acest lucru repercutându-se negativ nu numai asupra medicilor, asistenţilor şi a angajaţilor acestor cabinete, ci mai ales asupra populaţiei deservite de aceste cabinete.

Este de neimaginat că într-un stat de drept, democratic, european, câteva persoane practică astfel de acţiuni ce demonstrează doar rea-voinţă, desconsiderare şi dispreţ atât pentru furnizorii care asigură servicii medicale populaţiei, pentru oameni, cât şi pentru lege şi nu în ultimul rând faţă de instituţiile ierarhic superioare care le – au solicitat intrarea în legalitate.

FNPMF şi SNMF îşi exprimă solidaritatea faţă de medicii nedreptăţiţi şi îi va susţine atât logistic, financiar cât şi prin acţiuni de protest la nivelul întregii ţări, dacă va fi cazul, în demersurile de remediere a acestei situaţii fără precedent.

FNPMF şi SNMF solicită demiterea conducerilor caselor de asigurări de sănătate Buzău, Giurgiu şi Harghita considerând că se fac vinovate de abuz în funcţie şi insubordonare şi – nu în ultimul rând – de lipsirea asiguraţilor de asistenţă medicală primară.

În concluzie, FNPMF şi SNMF solicită public CNAS şi MS să ia de urgenţă măsurile care se impun pentru intrarea în normalitate şi în aceste judeţe, precum şi sancţionarea corespunzătoare a celor care se fac vinovaţi de crearea, “gestionarea” şi întreţinerea nepermis de mult a acestor situaţii conflictuale nejustificate.

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Comunicat de presă – Suspendarea temporară a protestului

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) anunţă suspendarea temporară a protestului de nesemnare a contractelor de furnizare de servicii medicale în relaţia cu Casa de Asigurări. Începând de marţi, 14 iunie 2011, cele două organizaţii recomandă medicilor de familie parcurgerea etapelor legale în vederea semnării contractelor individuale pentru 2011 şi reluarea activităţii medicale în relaţie cu Casa de Asigurări de Sănătate, aşteptând publicarea cât mai rapidă în Monitorul Oficial a modificărilor legislative hotărâte în protocolul semnat.

Reprezentanţii judeţeni ai medicilor de familie din ţară s-au reunit într-o şedinţă extraordinară în data de 12 iunie 2011 la Bucureşti pentru a realiza bilanţul protestului. Aceştia au apreciat pozitiv reuşita în cadrul negocierilor a celor două reprezentante naţionale alese, într-o confruntare inegală în care autorităţile statului şi în special CNAS au încercat să dezinformeze şi să manipuleze opinia publică, au exercitat presiuni incredibile asupra medicilor de familie şi asupra liderilor lor şi au manifestat o totală lipsă de interes faţă de nevoile reale de asistenţă medicală primară ale cetăţenilor.

Medicii de familie din toată ţara consideră că preşedinții celor două organizaţii naţionale reprezentative ale medicilor de familie şi-au îndeplinit cu deplin succes mandatul pentru care au fost desemnate de colegii lor şi au reprezentat cu demnitate interesele medicilor de familie. În şedinţa de duminică, reprezentanţii judeţeni au refuzat categoric acceptarea demisiilor anunţate de dr. Doina Mihăilă şi dr. Rodica Tănăsescu; acestea au fost mandatate să reprezinte în continuare interesele medicilor de familie în plan patronal şi profesional în calitate de preşedinți interimari, până la alegerile din luna iulie 2011 la Iași.

Declaraţiile de vineri, 10 iunie, ale reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi CNAS în care a fost recunoscută oficial subfinanţarea asistenţei medicale primare vin să confirme faptul că medicii de familie şi pacienţii solidari cu aceştia au tras un semnal de alarmă asupra problemelor grave, reale de finanţare. Considerăm aceste declaraţii un angajament public al Ministerului Sănătăţii şi CNAS că reprezentanţii acestor instituţii vor obţine finanţarea suplimentară a medicinei de familie la rectificarea bugetară din luna iulie şi ulterior finanţarea adecvată de minimum 9% din FNUASS în Bugetul de Stat 2012.

Medicii de familie doresc să mulţumească pacienţilor lor, care au înţeles motivele protestului, au avut răbdare şi au ajutat astfel soluționarea cererilor privind interesele pacienţilor. Mulţumim tuturor membrilor societăţii civile care şi-au manifestat solidaritatea şi tuturor reprezentanţilor mass media care au înţeles şi au redat amploarea situaţiei medicinei primare, prezentând echilibrat evenimentele.

Cele două organizaţii naţionale, SNMF şi FNPMF, consideră sistarea protestului ca pe un gest în favoarea pacienţilor noştri, care nu sunt vinovaţi pentru gravele deficienţe ale sistemului medical în general şi ale asistenţei medicale primare în special. Speram că promisiunea făcută de Ministerul Sănătăţii de a ne reîntâlni în luna septembrie pentru a crea strategii comune şi a aşeza medicina de familie în locul firesc în cadrul unui sistem de sănătate european va deveni realitate, pentru a nu mai fi puşi în situaţiile inacceptabile din acest an. Noi vom reaminti periodic decidenților și presei promisiunile făcute în aceste zile.

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Comunicat de presă – NE-AM SĂTURAT!

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicină a Familiei constată că, din păcate, sănătatea populaţiei, accesul la îngrijiri sau stabilitatea asistenţei medicale primare nu au nici o importanţă pentru decidenţi.

Constatăm că preşedintele CNAS se comportă în continuare într-un mod care nu respectă nici adevărul, nici minimele reguli ale deontologiei. Manipularea este un mod de abordare poate avantajos pentru scaunul domniei sale pe termen scurt, dar nu va acoperi pe termen lung incapacitatea de a oferi soluţii, de a crea strategii reale. Preşedintele CNAS consideră că dacă va crea conflicte între categoriile de medici, va găsi rezolvarea propriei ineficiențe. Probleme sunt, este adevărat, şi în ambulatorul de specialitate şi peste tot. A ne asmuţi unii împotriva altora este însă doar soluţia Preşedintelui CNAS.

Preşedintele CNAS tentează medicii de familie‚ mai „slabi de înger” să fure pacienţii celorlalţi. Președintele CNAS îndeamnă pacienţii să renunţe la medicul lor pe care îl cunosc dintotdeauna şi să plece la un alt medic. Ce vor face însă cei 10 milioane de pacienti din mediul rural, care abia au acces la un singur medic? Preşedintele CNAS a impus caselor locale un fel de „întrecere socialistă” pentru a forţa, şantaja, ameninţa medicii să semneze nişte acte adiţionale oricum ilegale ilegale și pe care le vom ataca și in contencios administrativ. Casele locale fac adunări originale, mere cu pere, ca să iasă ‚”socoteala”, să se declare învingători. Uneori au refuzat să valideze raportările lunii mai, fără acea minunată semnătură. Parcă suntem în urmă cu 25 de ani!! Asemenea metode de rezolvare a problemelor reale, profunde, ale cabinetelor de medicina familiei sunt cu totul originale și, din punctul nostru de vedere, ieftine și imorale. Se prezintă zilnic doar rapoarte grosolane, false, despre medicii care ar fi semnat acte adiţionale ilegale.

Uită să se menţioneze presiunile care se fac în toată ţara pentru semnături şi chiar ameninţările demne de un stat totalitar – medicii au fost sunaţi zilnic în mod insistent şi ameninţaţi, au fost vizitaţi la cabinete cu actele adiţionale, nu au fost lăsaţi că primească banii pe luna mai fără să semneze pentru luna iunie, liderii judeţeni au fost denigraţi in presa locală şi ameninţaţi. Angajaţii caselor judeţene au şantajat medicii şi i-au supus şi îi supun încă la o presiune psihică extraordinară, doar pentru a putea sa raporteze 120% semnături “la centru”. Ieri ameninţările s-au înmulţit, pentru că preşedintele CNAS doreşte să anunţe că medicii semnează în număr foarte mare şi protestul este fictiv. Dacă procentele nu vor fi cele dorite, vor fi inventate, aşa cum am dat exemplul din Vâlcea sau cel de la casa OPSNAJ – unde semnează reprezentanţii unităţilor militare, nu medicii.

Mai mult, am fost acuzati că politizăm dezastrul din sănătate. E o acuză care vine din partea unor politicieni nemultumiți că pierd voturi prețioase, pentru că pacienții nostri știu foarte bine ce partide se ascund în spatele decidenților din sănătate. Noi avem o singură politică: politica medicinei de familie. Nu avem și nu vom avea nici un pact cu un partid politic, dar vom lovi în orice partid care consideră sănătatea populației o problemă nesemnificativă.

Noi avem o numărătoare paralelă. Nici vorbă să fi semnat atâţia, cu toate presiunile la care au fost supuşi , inclusiv printr-o minciună propagată prin media.! Avem, în continuare o majoritate importantă de colegi care refuză semnarea contractelor pentru că înțeleg că în joc le este supraviețuirea.
Am solicitat medierea Ministerului Sănătăţii. Ne-am întâlnit şi aşteptăm un răspuns. Până când? Decidenții așteaptă să renunțăm, căci avem responsabilitatea pacienților noștri, și se asteaptș ca presiunile si abuzurile caselor să functioneze și să minimalizeze deciziile noastre.

Vom transmite forurilor europene ce se întâmplă în sistemul nostru de sănătate. De asemenea vom petiționa atit Consiliul Europei cât și Comisia Europeana și vom cere intervenția comisarului european pentru sănătate!

Pacienţii au nevoie de noi, să putem lucra în normalitate. Acum se pune problema pacienţilor. Am încercat din răsputeri să îi ajutăm, să nu taxăm. Ei ne sunt aproape, dar nu putem să-i lăsăm la nesfârşit fără drepturile lor de asiguraţi. Poate CNAS are o nouă strategie pentru noi economii. În fond, timp de 10 zile a făcut masive economii. Nu au fost reţete, nu au fost trimiteri la analize sau examene de specialitate, cabinetele noastre nu au fost plătite.

Pacienţii au nevoie de noi, de reţete, de investigaţii sau examene de specialitate. Nu dorim să fim părtaşi la această „selecţie ne-naturală” pe care se pare că o doreşte CNAS. Care este soluţia?

Solicităm de urgenţă o nouă întâlnire la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a găsi soluţii acestor probleme grave şi inutil prelungite.

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Comunicat de presă – Nu semnăm contractele. Protestul continuă!

Dorim să INFIRMĂM CATEGORIC știrea aparută pe Mediafax. Ne miră foarte tare lipsa de profesionalism cu care a fost tratată aceasta știre, care ne face astfel un deserviciu imens.

În niciun caz nu s-a pus problema semnării contractelor. S-a pus problema să ne manifestăm disponibilitatea de a facilita procesul de contractare DUPĂ ÎNCHEIEREA PROTESTULUI, în sensul de a depune dosarele fără cererea de contractare sau cu cererea nesemnată, pentru a evita aglomeratia de la casele de asigurări.

Cum oare vă puteți imagina că se renunță la un protest care durează de zile întregi fără nicio rezolvare ?

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Comunicat de presă – Protestul continuă, de marți consultațiile se taxează

Medicii de familie NU renunță la protest si NU vor semna actele adiționale la noul contract cadru pe 2011-2012. Toate solicitările anunțate după întâlnirea cu Ministrul Sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) rămân valabile.

Începând de astăzi, 9 iunie, ne-am manifestat disponibilitatea de a recomanda colegilor să depună doar mapele de contractare. Acest lucru nu înseamnă că vom semna actele adiționale sau contractele. Mapele conțin doar actele necesare contractării serviciilor și prin depunerea lor ne aratăm disponibilitatea soluționării conflictului, însă nu renunțăm la protest.

Reiterăm cele afirmate ieri, că începând de săptămâna viitoare, marți 14 iunie, toate serviciile oferite pacienților în cabinetele medicilor de familie vor fi taxate.

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Comunicat de presă – Începutul dialogului

Reprezentații SNMF și FNPMF au participat la prima încercare de deschidere a dialogului cu CNAS la inițiativa Ministerului Sănătății. În cadrul acestei întâlniri s-au evidențiat cele mai importante probleme care ne pun în imposibilitatea semnării contractelor individuale, în baza normelor actuale la Contractul-Cadru.

Am solicitat crearea unei strategii care să sprijine asistența medicală de ambulator (asistența medicală primară, ambulatoriul de specialitate, îngrijiri paliative, laboratoare etc), deoarece aceasta este recunoscută în toate țările ca fiind mai ieftină și mai eficientă, baza oricărui sistem de sănătate. Ne reafirmăm poziția de a fi de aceeași parte a baricadei cu pacienții noștri și cu colegii din celelalte asociații ale Alianței pentru Sănătate din România.

S-au discutat atât probleme tehnice care afectează drepturile pacienților, imposibilitatea de a edita cardurile în timpul consultațiilor, dar și problemele grave legate de subfinanțarea cabinetelor și care pun în primejdie capacitatea asistenței primare de a-și susține în continuare cabinetele.

S-a solicitat de asemenea președintelui CNAS să retragă acuzațiile nefondate și calomnioase la adresa medicilor de familie și să creeze un parteneriat firesc și civilizat cu medicii. Solicităm caselor județene să respecte legea și să înceteze presiunile asupra medicilor cu privire la depunerea dosarelor și contractarea pentru 2011. Reamintim că în conformitate cu art. 4 din Contractul-Cadru, casele de asigurări au obligația de a anunța prin toate mijloacele începerea perioadei de contractare cu minimum 5 zile lucrătoare înainte. Abia după această perioadă poate începe primirea dosarelor, într-un număr de zile suficient pentru a nu crea cozi inacceptabile. Depunerea dosarelor nu presupune acordul implicit de semnare a contractelor în forma actuală, ci doar disponibilitatea de contractare cât mai rapidă după soluționarea conflictului.

Așteptăm soluționarea cât mai urgentă a problemelor expuse anterior, cu atât mai mult cu cât Ministerul Sănătății și-a arătat disponibilitatea de a încerca rezolvarea lor.

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Comunicat de presă – Numărul de acte adiţionale semnate

Referitor la noul val de acuzaţii emise de preşedintele CNAS, dl. Lucian Duţă, în adevăratul tur de forţă de vizitare a televiziunilor în data de 6 iunie, facem câteva precizări.

La dezbaterea publică din 5 iunie pe tema „Cum asigurăm asistența medicală în România în absența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate” au participat atât un membru al Opoziţiei, dl. Eugen Nicolaescu (PNL), cât şi un membru al Puterii, dl. Mircea Cinteză (PDL). Ambii au fost invitaţi în calitatea lor de foşti miniştri ai Sănătăţii, nu de oameni politici şi membri ai partidelor. Regretăm că dl. Lucian Duţă încearcă în continuare să mute atenţia opiniei publice şi a presei de la problemele reale, pentru care nu oferă nici o soluţie de fiecare dată când este întrebat, şi acuză medicii de politizare. Singura politică a medicilor de familie este cea a sănătăţii, a medicinei de familie şi a pacienţilor. Decizia de finanţare a sistemului este însă o decizie politică şi din această cauză am solicitat intervenţia primului-ministru.

Ieri avocaţii FNPMF şi SNMF au depus în instanţă cererea de anulare a actelor adiţionale ilegale emise de casele de asigurări şi pentru semnarea cărora s-au făcut presiuni asupra medicilor de familie de către angajaţii caselor de asigurări – telefoane cu ameninţarea ca este ultima zi în care pot fi semnate, refuzul efectuării raportării serviciilor pe luna mai în vederea decontării – şi au existat încercări de manipulare şi dezinformare prin declaraţiile din presă ale preşedintelui CNAS.

Menţionăm că numărul semnatarilor este în realitate extrem de mic, datele furnizate presei de CNAS fiind demne de cele raportate în marile întreceri socialiste sau similare steagurilor lui Ghiţă Pristanda. În judeţul Vâlcea numărătoarea este în mod evident falsă, lucru care se poate verifica pe siteul www.casvl.ro – cele 223 de acte, exact cât numărul total al medicilor, nu au fost semnate ci s-au prelungit automat, în mod abuziv. Chiar şi cifrele exagerate prezentate presei de CNAS arată că un procent foarte mare de medici de familie, peste 80%, refuză cu hotărâre să semneze în ciuda tuturor presiunilor.

Suntem obişnuiţi cu stilul de „comunicare” al domnului preşedinte Lucian Duţă şi orice alte comentarii sunt de prisos.

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Back To Top