În urmă cu 6 luni ne-am rugat colegii medici de familie să ne trimită mărturii despre experiența monitorizării pacienților aflați în izolare la domiciliu. Am publicat mărturiile lor aici, pe site, și recent pe pagina Facebook a FNPMF.
Astăzi am adunat și cu ajutorul Dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, o nouă serie de mărturii de la colegii noștri. De această dată despre REVOLTA medicilor de familie acuzați pe nedrept în ultimele zile de lipsă de implicare în campania de vaccinare și făcuți responsabili pentru efectele valului 4 al pandemiei covid-19.
„Incredibil! Fix medicii de familie erau de vina! Medicii de familie nu au închis cabinetele, au emis retete și au tratat pacienți pentru toți specialistii in starea de urgenta, au preluat monitorizarea atunci când cică spitalele nu mai făceau fata, au emis concedii de izolare și carantina gratis, au programat pacienții pe platforma, s-au implicat in centrele de vaccinare și au vaccinat in cabinete și toate astea pe lângă cele 40-50 de consultatii zilnice, dar plătite doar jumate de ele. Telefonul meu suna NON STOP!! Am avut zile cu 70 de conversații sms/whatsapp, 40 de apeluri telefonice plus consultatii!!!”
– Dr. Diana E., medic de familie în București
„Nu am vaccinat în cabinet, dar am programat la vaccinare peste 400 pacienți ai mei sau doritori, și acum am consiliat cam tot ce mi-a căzut în față: pacienți, prieteni, necunoscuți. Rezultatul: mulți mă sună sa-mi mulțumească, pe mulți nici nu-i cunosc. La 1km de cabinet este un centru de vaccinare.”
Dr. Aurelia P., medic de familie în județul Ialomița
„179 persoane vaccinate incepand din 10 mai. Interes mai mare la inceput, redus mult pe urma, interes in crestere de la inceputul lunii octombrie; vaccinez 2 zile pe saptamana, seara, cate 5-10 persoane (a fost suficient in general, s-ar vedea in grafic daca as putea atasa imaginea) si ma gandesc sa suplimentez dar nu-mi prea mai ajunge timpul.”
Dr. Cosmin R., medic de familie în București
„Eu sunt epuizata! Vaccinez din luna mai și în cabinet, atât cu vaccin Commirnaty cât și cu Janssen. Uneori mai mulți, alteori mai putini. Dar după 1 noiembrie, am decis sa opresc acest proces pentru ca nu mai pot. Cu regret, pentru dorința pacienților de a ne alege, trebuie sa ma opresc o perioada. Dacă am vaccina toți, sa fiți convinși ca ar veni la noi și nu la centre. Din nefericire, timpul nostru, al medicilor de familie este limitat, însă am convingerea ca dacă am pune toți umărul am face o treaba extraordinara.”
Dr. Mihaela B., medic de familie în județul Argeș
„Până astăzi 24.10.2021: vaccinat 677 persoane, 3 doze pierdere (diferența până 680), doar cu JANSSEN. Dacă primeam și Pfizer aveam mai multe persoane. În Maramureș DSP-ul nu vrea să trimită Pfizer la cabinetele medicilor de familie.”
Dr. Robert G., medic de familie în județul Maramureș
„Testam, vaccinam, consultam! Vaccinam pana la orele 22 (cand vin oamenii de la seviciu). Noi suntem in rural si avem navetisti foarte multi. Dar avem surprize care ne dau peste cap! Sunt la un pas sa renunt la tot! Vaccinez pacient cu Johnson si apare in Rapter (softul de raportare al testelor efectuate în cabinet) testat pozitiv, culmea, de mine! Pacient care nu a fost testat si nu avea simptome. Ma gandesc cum este posibil!?”
– Dr. Mihaela P., medic de familie în județul Giurgiu
„Lucrez in centru de vaccinare din martie, nu pot face o statistica, cati au fost vaccinati acolo, pana acum… vaccinez si in cabinet, din mai, cu J&J, pana in septembrie, cand am fost in concediu (medical) si nu am vaccinat, dar am revenit in octombrie, cu Pfizer. Am vaccinat in jur de 150 persoane cu J&J, tinanad cont ca am centru de vaccinare chiar vis a vis de mine. Si am programat pe platforma, noaptea, aprox 400 pacienti „
– Dr. Simona S., medic de familie în București
„Am vaccinat împreună cu prietena mea dna dr. B. în cadrul centrului de vaccinare în 4 luni, doar noi 2, fără sprijin, peste 6000 de doze fără să pierdem nici un vaccin. Am programat la vaccinare peste 400 de pacienti, orice pacient îmi trece pragul indiferent de problema acuzată consiliez și încurajez vaccinarea demontand de multe ori piedicile puse de unii colegi, de farmaciști, de politicieni locali. Am cărat mobilier seara și dimineața cu mașina și brațele proprii pentru a putea deschide maratoane de vaccinare în mediul rural în weekend, am adus imprimanta de la cabinet când cea de la centru a cedat, am făcut și contract, și eu și dna dr., de vaccinare la cabinet, însă cu cerere mică având 40-45% din lista vaccinați, dublu față de media județului.
– Dr. Florin P., medic de familie în județul Giurgiu
În momentul în care apăreau piedici am venit mereu cu idei pe care nu a vrut nimeni să le asculte… momentul greșelii autorităților a fost 15 mai… când imediat ce nu a mai fost nevoie de programare la vaccinare au relaxat TOT… măsurile „DE LUNI” luate la 15 mai însemna minim 60% vaccinare… așa că nu mai mințiți cu nerușinare!!! „
„Lucrez in centru de vaccinare din luna aprilie alaturi de alti 3 medici de familie din comuna unde avem cabinetele, am vaccinat la cabinet cu Johnson pana luna trecuta, cand am avut cerere! Vaccinez in cabinet conform Programului National de Imunizare, avand o lista cu foarte multi copii.
– Dr. Mădălina I., medic de familie în județul Prahova
Vaccinez, consult, monitorizez pacientii covid pozitivi, FARA contract de monitorizare incheiat cu CAS Prahova, adica benevol”
„Participat în centru de vaccinare din comună în aprilie, mai, iunie 2021. Administrat J&J în cabinet din mai 2021: 145 doze. Programat 221 de pacienţi la vaccinare în platforma ROVACCINARE.”
– Dr. Roxana S., medic de familie în județul Mureș
„Daca nu spunem, se cheamă că nu existăm în ochii autorităților. Așadar, am participat din ianuarie la organizarea Centrelor de Vaccinare (CV) in Bv alaturi de colegii mei MF care au reprezentat majoritatea, dar si de alte specialități (evident si asistenti medicali, registratori). E important de spus ca am avut norocul sa o avem la DSP ca director executiv pe colega noastra medic de familie in perioada martie-august. Am coordonat maratoane in colaborare cu Primaria Brasov si DSP Brasov (si acolo cativa oameni jos-palaria) in P-ta Sf Ioan, pe Str Republicii, in club, in Biserica Neagra, Mall-uri, parc, P-ta Sfatului (in soare sau ploaie sau ce s-a nimerit). Nu am pierdut doze la sutele/miile de oameni vaccinați, decât în august, când pe măsură ce scădea abrupt nr de doritori, creșteau și injuriile la adresa noastră… Acum, aceiasi oameni se inghesuie unul in ceafa celuilalt la centrul de vaccinare, desi le spunem ca avem suficient si sa nu se imbolnaveasa tocmai acolo. Vaccinez la cabinet Pfizer pe oricine dorește (am si un flacon de J&J), testez la cabinet sau CP (centre de permanență), fac gărzi, vaccinez PNI (program național de imunizare), impotriva gripei, rețete, adeverințe, monitorizari Covid, consultatii, rapoarte (care exista in sistem, dar … dacă nu mai facem un tabel, nu e bine).
– Dr. Simina D., medic de familie în județul Brașov
Am vaccinat la cabinetul meu până acum 89 persoane pentru că am inceput din 29 sept, până atunci fiind cerere mică in Brasov, dar centre de vaccinare suficiente.
Am stat in punct de vaccinare din Piata Sfatului pana in 14 august alaturi de colegii mei. Am cel putin 12 pacienti programati deja pt sapt viitoare… si mai urmeaza.
Sunt 86 de cabinete de MF care vaccineaza ANTICOVID19 in judet. NU POT SA-I POMENESC PE TOTI COLEGII MEI MF CARE FAC ACELEASI LUCRURI, POATE SI MAI MULTE, DAR CARE SUNT TOTUSI BATAIA DE JOC A SISTEMULUI SANITAR. ISI INCHIPUIE CINEVA CUM AR FI FARA EI? „
„De ce m-aș simți vinovată? Pentru că, din păcate, nimic nu e nou sub soare: vinovatul de serviciu este, cine altul, decât medicul de familie, cel care a fost in prima linie încă de la început, nu a închis o zi cabinetul, a consultat, a tratat, a consiliat, a dat sfaturi, a învățat din mers sute de pagini de legi, ordonanțe sau ordine de ministru și, mai ales, a pornit un război cu morile de vânt, încercând să repare tot ce a stricat massmedia prin promovarea tuturor antivacciniștilor și conspiraționiștilor apăruți puzderie, ca ciupercile după ploaie.
– Dr. Cristina C., medic de familie în județul Vâlcea
Și toate astea în timp ce era blamat și arătat cu degetul tocmai de cei care ar fi trebuit să îl sprijine și să îi fie alături într-o luptă care nu era doar a lui.
De aceea, repet, nu mă simt vinovată că am făcut toate astea. Deși, în sufletul meu, îmi doresc să fi auzit macar o dată din partea celor care aruncă cu nonșalanță pisica in curtea noastră, un „mulțumim medicilor de familie”…
„Eu nu ma simt vinovata! De ce m as simți? Ca stau de la 8 la 18 la cabinet, ca consult 50 de persoane pe zi, ca ii vaccinez, ca le duc medicamente acasă, ca sun zilnic nu știu câți sa vad ce și cum, ca fac pe dracu în șapte sa nu aglomereze urgentele și spitalul? Vinovați sunt cei care nu asculta sfaturile noastre, cei care nu ne au dat vaccin din prima faza, crezând ca au ei mai multa putere de convingere decât medicul de familie care e non stop acolo! Dar nah, ca de obicei, medicul de familie…..
– Dr. Dorina B., medic de familie în județul Bihor
„Raspund si eu acuzelor nemeritate, facute medicilor de familie.
Dr. Eugenia N., medic de familie în București
Nu actul medical, de vaccinare este deficitar. Act medical efectuat cu un procent mare de catre medicii de familie.
Actul de educare si constientizare a maselor este ” buba”. Cand la primul derapaj din partea medicilor, al nemedicilor, nu s-a luat atitudine, beleaua s-a rostogolit. Ce am facut eu:
Am programat cu ajutorul rezidentilor, pacientii la vaccinare, mai mult noaptea.NEPLATIT, pt ca era un contract prostesc.
Apoi am dus o batalie de instiintare, educare, impunere, a fiecarui om intalnit: pacient, apartinator, om din autobuz, de la coada… Eu i-am zis: „ATAC LA BAIONETA!”
Am si reusit, dar am si pierdut. Pt ca oamenii au avut incredere in farisei, in tradatori, in TV, au speculat slabiciunea decidentilor.
Dar am fost si suntem injunghiati, noi MF, de obuzele razbunatoare ale decidentilor, tot pe canale media.
Canale unde ei au acces. Noi nu!
Cum poti sa pui pedeapsa pe 9800 oameni cand aparatul de stat,cu prefecti, primari, dsp, biserica, sunt covarsitori ca numar si venituri. – întreaga postare aici.
„De trei săptămâni am solicitat instituțiilor statului câteva cifre relevante privind vaccinarea anti-covid în cabinetele de MF. Nu am primit răspuns. E ca și cum nu am exista.Cu toate acestea, o jumătate de milion de oameni s-au vaccinat pana acum în cabinetele noastre, asta în condițiile în care mai puțin de o treime de medicii de familie din România au înrolat cabinetele în vaccinarea anti-covid și asta din mai multe motive:
– Dr. Sandra Alexiu, medic de familie în județul Ilfov, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov
1. Cheltuielile de întreținere a activității de vaccinare sunt prea greu de suportat (contracte suplimentare de eliminare a deșeurilor, plata personalului, circuit, logistica pentru programare și evitarea pierderilor etc)
2. Medicii de familie sunt deja implicați în vaccinarea în centre de vaccinare în afara programului de cabinet, atât în cursul săptămânii cât și în weekend.
3. Lipsa logisticii de furnizare a vaccinurilor. La centrele de vaccinare vaccinurile sunt aduse cu mașini speciale, în timp ce noi suntem chemați de multe DSP din tara sa ni le luam singuri, iar materialele furnizate au fost de ajuns doar în prima luna de vaccinare.
4. Pe noi nu ne protejează nimeni de violenta manifestărilor antivaccin și antimedici în cabinete.
Experienta doamnei Dr. Raluca Zoițanu descrisa mai jos nu este una singulara. Mii de medici de familie din tara au procedat la fel, o armata de oameni nevăzuți ignorata de autorități, dar nu și de pacienți, care au în continuare încredere în noi.
„407 persoane s-au vaccinat până acum la mine la cabinet. Poate că nu pare mult, dar pentru un cabinet în București unde avem zeci de centre de vaccinare prin spitale, clinici, centre ale primăriei și altora cred că este destul de bine.
– Dr. Raluca Zoițanu, medic de familie în București, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie
Noi suntem o echipă mică dar vioaie, medic-asistent și atât. Și cu un ajutor important când vine la noi în practică – o asistentă medicală în devenire. Cei care s-au vaccinat la noi sunt și pacienții cabinetului, și ai altor cabinete din jur, și prieteni, colegi, cunoștințe ale pacienților cabinetului. Dar și câteva persoane care pur și simplu ne-au găsit în lista DSP și au sunat să se programeze.
La final de iulie și de august am plecat în concediu ori eu, ori asistenta, așa că am avut în câteva săptămâni zero vaccinări. Dar am recuperat apoi – așa se explică vârfurile acelea din grafic. Peste vară nu se prea grăbea nimeni să se vaccineze „azi” și au așteptat să vină tot la noi, unde le era aproape, cunoscut și aveau încredere. – întreaga postare aici.
Demersurile FNPMF din ultimii doi ani pentru vaccinare în cabinetele de medicina familiei și finanțare pentru asistența medicală primară.