Certificatul digital covid
Articolul 3
(1) Pe teritoriul României, eliberarea certificatelor se realizează prin portalul https://certificat-covid.gov.ro, în format electronic, pe baza datelor necesare din actul de identitate sau, după caz, din pașaport sau din documentul eliberat în condițiile legii pentru străini.
(2) În cazul în care persoana solicită eliberarea certificatului doar în format letric, acesta se poate adresa
- primăriei în raza căreia își are domiciliul solicitantul,
- direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București sau
- serviciului public comunitar de evidență a persoanelor competent teritorial, instituții care, pe baza informațiilor furnizate de solicitant, interoghează portalul https://certificat-covid.gov.ro, imprimă și înmânează certificatul solicitantului.
(3) Solicitarea de eliberare a certificatului pe portalul prevăzut la alin. (1) trebuie realizată de către solicitant după cum urmează:
a) pentru certificatele de vaccinare și de vindecare, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării certificatului;
b) pentru certificatele de testare, după efectuarea testului, dar cu cel puțin 12 ore sau 48 de ore, în funcție de tipul de test efectuat, înainte de momentul utilizării certificatului.
OUG 68/2021: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/243941