RoHealthReview: ”În România, într-adevăr partea de finanțare din sistemul sanitar zic eu că poate suporta modificări sau îmbunătățiri. Suntem una dintre statele membre UE care are cel mai mic procent din PIB alocat sănătății, 5,2%. Ca și contribuiție la asigurările sociale de sănătate, de asemenea avem unul dintre cele mai mici procente, 10,6%, pe când media europeană este de 14% ca și contribuție, iar media europeană de finanțarea a sectoarelor sănătății în statele membre UE este între 9% și 11%. Nu dau vina numai pe subfinanțare, pentru că tot Organizația Mondială a Sănătății a demonstrat că indiferent de cât de mulți bani am introduce într-un sistem sanitar până când nu reușim să modificăm stilul de viață, comportamentul alimentar, modul de petrecere a timpului liber, modul de gestionare a stresului, nivelul socio-economic, toți aceștia sunt factori plurideterminanți ai sănătății care contribuie în proporție de aproape 90% în determinarea sănătății unei comunități. (…) Trebuie investit în primul rând în prevenție, în ceea ce privește finanțarea acestui segment de asistență medicală”, a subliniat Adela Cojan.
Președintele interimar al CNAS a accentuat și faptul că toate studiile arată cele mai performante sisteme sanitare din lume sunt cele în care s-a investit în medicina primară și în ambulatorii și că la acest capitol poate ar trebui să insiste și România.
”Când vorbim despre prioritate în zona finanțării sănătății să nu riscăm să intrăm în terenul alunecos al inechităților medico-sociale. Noi nu ar trebui să mai reinvestăm roata, sunt studiile internaționale ale Organizației Mondiale a Sănătății care au demonstrat clar că sistemele sanitare din lume care au investit în ambulatorii și în medicina de familie sunt sistemele cele mai performante din lume, acelea în care aproape 80% din patologia de adresare ar putea fi gestionată la acest nivel astfel încât în spitale să nu ajungă decât cazurile care pun în pericol viața pacientului”, a mai precizat Adela Cojan.