Loading....

România are nevoie de un sistem de sănătate stabil!

Asociațiile reprezentative național ale medicilor de familie (Societatea Națională de Medicina Familiei – SNMF, Uniunea Patronatelor Independente din Medicina de Familie – UPIMF și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie – FNPMF) precum si ale medicilor din ambulatoriul de specialitate (Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator – APMA) au reușit să contracareze atacul guvernamental de neînțeles asupra segmentului de prespital, singura verigă a sistemului de sănătate capabilă să contribuie direct la reducerea internărilor evitabile. Nici internările de zi, nici internările continue nu pot transforma un sistem pus sub presiune într-unul sustenabil financiar.

Exodul medicilor din România, cel mai mare de la nivelul Europei s-a produs nu doar din cauza veniturilor semnificativ mai mici decât în celelalte țări ale Uniunii Europene, nu doar din cauza finanțării cronic insuficiente a sistemului de sănătate din România care este pe penultimul loc din Europa, ci mai ales din cauza agresiunii permanente a politicului asupra demnității profesiei de medic, ceea ce a condus, în timp, la zdruncinarea încrederii medicilor în instituțiile statului.

Reducerea cu aproximativ 30% a finanțării ambulatoriului de specialitate și a medicinei de familie, coroborat cu creșterile de fiscalitate menite să acopere lipsa de eficiență a altor sectoare economice se traduc într-o reducere la jumătate a veniturilor medicilor din aceste domenii de activitate.

Domnilor guvernanți, exodul medicilor va reîncepe! Deficitul de medici existent deja se va agrava iar șocul îl vor resimți votanții dumneavoastră!

Negocierile cu CNAS de joi, 18.01.2024, reprezintă un armistițiu temporar, nu o rezolvare. Este imperios necesar să se găsească soluții de finanțare acum, nu după această dată. Se impune finanțarea corectă a segmentului prespital, adică a medicinei de familie și a celei de ambulatoriu.

Ne manifestăm deschiderea de a colabora, a identifica disfuncționalitățile din sistem și de a găsi soluții. Pacienții din România au nevoie de acces la TOATE segmentele de îngrijire, în funcție de nevoile lor, nu poate fi gândit un sistem sanitar funcțional fără o bază solidă: medicina de familie și ambulatoriul de specialitate.

Solicităm responsabilitate deplină din partea guvernanților, ne dorim un cadru legislativ stabil, ne dorim predictibilitate! Vrem să fim lăsați să ne îngrijim pacienții, nu să fim obligați să ne mobilizăm la proteste! Totuși, dacă până la 1 iulie 2024 nu veți fi găsit soluții să creșteți finanțarea pentru ambulatoriul de specialitate și pentru medicina de familie, din acea zi în România nu va mai exista un sistem de asigurări de sănătate!

Dr. Cosmin Alexandrescu
Președinte APMA

Dr. Angela Mazdrag
Președinte UPIMF

Dr. Luminița Zane
Președinte FNPMF

Dr. Dina Mergeani
Președinte SNMF

INFORMARE privind consultarile ce au avut loc in 08.09.2026 intre CNAS si organizatiile medicilor de familie

Din partea medicilor de familie au participat reprezentanti ai organizatiilor AREPMF, FNPMF, SNMF si UPIMF. Din partea CNAS a participat presendintele Horatiu Moldovan precum si intreaga conducere

De la inceputul consultarilor domnul presedinte Horatiu Moldovan a facut precizarea ca se pot prezenta si alte propuneri referitoare la Contractul- Cadru si normele de aplicare ale contractului- Cadru fata de cele propuse pe transparenta decizionala. Din partea CNAS s-au facut precizari legate de modificarile propuse referitoare la:

  • introducerea HDL colesterol in cadrul pachetului de analize decontate pentru consultatiile de preventie astfel incat sa se poata realiza scala SCORE 2 si SCORE 2 OP
  • CT low dose ca screening pentru neo pulmonar la pacientii cu risc
  • consultatiile efectuate de medicul inlocuitor in cazul absentei de la cabinet prin desemnare / notificare sa fie platite peste media efectuata pentru propria lista de pacienti
  • medicul de familie va urmări frecvența testării HPV. La acest punct CNAS a fost de acord cu reformularea privind urmarirea frecventei cu sintagma consilierea testării hpv
  • posibilitatea medicilor cu lista de capitatie de a contracta si cu casa OPSNAJ ½ norma referitoare la consultatiile din cadrul penitenciarelor. Aici s-a agreat ca si medicii care consulta in cadrul penitenciarelor sa poata avea lista de capitatie si de a fi in contract cu CJAS.

Din partea medicilor de familie s-au facut urmatoarele propuneri:

  • Avand in vedere ca in unele luni exista numeroase consultatii – de exemplu lunile de iarna- s-a propus sa se realizeze o medie semestriala- si nu trimestriala- a consultatiilor astfel incat sa fie platite in per serviciu cat mai multe servicii efectuate in perioadele de varf.
  • S-a propus ca plata pe performanta sa se realizeze procentual functie de numarul de pacienti eligibili de pe lista proprie, astfel incat un numar mai mare de medici sa aiba posibilitatea de a primi aceasta plata pe performanta.
  • S-a propus reintroducerea regularizarii la 11 luni, astfel incat bugetul AMP sa fie distribuit in cadrul AMP si nu redistribuit catre alte segmente.
  • S-a propus modificarea numarului de zile absenta in cadrul conventiei de inlocuire: acesta sa fie de 90 de zile nu de 60 de zile, propunere care nu a fost agreata de CNAS
  • S-a propus validarea copiilor nou inscrisi in termen de maxim 10 de zile de la transmiterea raportarii care contine inscrierea acestuia. CNAS a precizat ca acest lucru depinde in cea mai mare parte de MAI si primarii si ca se spera ca o data cu introducerea noului SIUI aceasta validarea sa se faca mai rapid, inclusiv cazul deceselor si al pacientilor care vin/pleaca din tara.
  • S-a propus ca medicii de familie cu a doua specializare sa poata intra in contract cu casa de asigurari de sanatate si cu aceasta a doua specialiazare, in limita unei jumatati de norme, asemenea medicilor de alte specilitati din ambulatoriu care pot contracta o norma si jumatate pe 2 specialitati.
  • S-a propus introducerea unei conventii de inlocuire de urgenta pentru situatiile de forta majora in limita de 5 zile pe an- imposibilitatea de a semna electronic aceasta conventie din lipsa semnaturii electronice sau a aparaturii necesare, alte situatii deosebite, lucru neagreat de CNAS.
  • S-a propus reducerea serviciilor decontate in plata per capita- in conditiile scaderii procentuale a platii per capita- 20% in 2027- prin plata per serviciu a teleconsultatiei si a urgentelor medico- chirurgicale. CNAS a notat si a facut precizarea ca va fi exista un capitol separat in noul program SIUI referitor la teleconsultatie si sa facem propuneri concrete in acest sens.
  • S-a propus punctarea testului FRAX in cadrul consultatiilor preventive pentru screening fractura osteoporotica, in concordanta cu recomandarile europene. In momentul de fata, se deconteaza serviciul test FRAX doar la persoanele cu osteoporoza deja diagnosticata!

Informare intalnire CNAS pe tema e-Sanatatea Mea – miercuri 2 septembrie 2026

In contextul lansării portalului e-Sanatatea Mea, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, împreună cu celelalte organizații ale medicilor din țară (SNMF, AREPMF, UPIMF, APMA, PMSPI), a participat la o întâlnire online cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate miercuri 2 septembrie între orele 19:30- 21:00.


Președintele CNAS, dl Horatiu Moldovan, a prezentat portalul e-Sanatatea Mea, modalitățile de autentificare, meniul și funcționalitățile disponibile pacientului, cu accent asupra istoricului medical (consultații, rețete, bilete de trimitere, concedii medicale, sume decontate de către CNAS pentru pacient) și asupra modulului de programări la cabinetele medicilor din ambulatoriul de specialitate.


După 1 octombrie furnizorii de servicii medicale vor trebui să fie înrolați în platformă și să permită programarea pacienților prin platformă, acest aspect fiind deja cuprins in propunerile de modificare a contractului cadru ce urmează a fi dezbătute și negociate în perioada 8-17 septembrie.

Întrebarea noastră despre folosirea începând cu 1 septembrie a biletelor de trimitere și a concediilor medicale eliberate în regim electronic și nu pe suport de hârtie / formulare tipizate, așa cum a fost promovată în presă de către CNAS, a primit răspunsul pe care îl anticipasem: -> pentru a putea emite bilete / concedii electronice este nevoie de modificarea legislației, a mai multor acte normative, și anume: contractul cadru, normele de aplicare, ordinele referitoare la modul de emitere al concediilor / biletelor. Aceste modificări necesită timp, așadar de abia peste încă 3-4 luni vom vedea implementată și această funcționalitate.


Pentru furnizorii de servicii medicale platforma nouă va oferi posibilitatea de a avea o comunicare directă și bidirecțională cu CNAS (transmiterea documentelor, semnarea actelor), personalizarea programului de lucru pentru programări, integrarea serviciilor de control ale CASJ.


Noul portal nu înseamnă renunțarea de mâine la modul actual de lucru, ci doar o completare a acestuia. Se va merge în paralel cu modul actual de lucru (formulare tipizate, card de sănătate) și cu modul nou de lucru (formulare electronice, carte electronică de identitate) o perioadă mai lungă de timp până când toți actorii din sistem vor înțelege și vor migra pe modul nou de lucru.

În perioada următoare rând pe rând vor fi date în folosință funcționalitățile platformei, pe măsură ce vor fi finalizate. CNAS îndeamnă populația și medicii să folosească platforma nouă și să ofere feedback pentru a putea fi îmbuntățite fluxurile de lucru.

Poziția FNPMF referitoare la informările CNAS despre noua platformă PIAS

În ultimele luni, CNAS, în mod repetat, a prezentat în presă noua platformă informatică e-Sanatatea Mea, componentă a PIAS 2, care va aduce începând din 1 septembrie 2026 funcționalități noi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, și anume:

  • Autentificarea pacientului în platforma e-Sanatatea Mea cu ROeID, sau cu user si parola
  • Folosirea cartii electronice de identitate in loc de card de sănătate
  • Dispariția formularelor tipizate pe hârtie, și anume dispariția biletelor de trimitere și a concediilor medicale, care vor fi eliberate online, încărcate direct în platformă
  • Pacientul se va putea programa direct din platformă la medicul la care are nevoie să meargă (din 1 octombrie) și va vedea în platformă tot istoricul său medical.

Pacienții au citit aceste infromații în presa scrisă, in postări pe rețele de socializare, au văzut reportaje și interviuri la televizor, și se așteaptă ca din 1 septembrie totul să fie funcțional 100% după cum mereu a prezentat președintele CNAS Horațiu Moldovan. Vor aștepta concedii medicale și bilete de trimitere online, vor dori să folosească doar cartea electronică de identitate, vor dori tot ce le-a promis CNAS.

Însă aceste lucruri nu sunt posibile din 1 septembrie. Aplicațiile informatice nu au fost actualizate, pe site-ul CNAS neexistând specificații de interfațare SIUI la zi, ultimele actualizări fiind încărcate pe siteul CNAS in 7 aprilie 2026. Legislația care permite eliberarea biletelor de trimitere și a concediilor medicale direct în platforma online a CNAS, adică în altă variantă decât pe formularele folosite în prezent, nu există. Legislația care permite semnarea consultației cu cartea electronică de identitate nu există. Tot cadrul legal pentru folosirea noii platforme de la 1 septembrie nu există. Consultările cu organizațiile reprezentative ale furnizorilor de servicii medicale și negocierile cu Colegiul Medicilor din România pentru modificarea contractului cadru și a normelor sale de aplicare inclusiv pentru includerea unor aspecte referitoare la e-Sanatatea Mea vor avea loc de abia în perioada 8 – 17 septembrie.

CNAS crează astfel așteptări nerealiste în rândul pacienților, iar acestea se vor răsfrânge inevitabil asupra personalului medical care va trebui să facă față nemulțumirilor pacienților. Au fost lansate promisiuni care nu pot fi ținute, și se va bulversa un întreg sistem de sănătate. Ar fi de dorit mai multă responsabilitate în comunicarea CNAS, tocmai pentru a nu ajunge în astfel de situații.

Alarmante sunt si declarațiile președintelui CNAS Horațiu Moldovan, conform căruia, vârstnicii fără acces la internet pot fi programați de rude sau de medicul de familie. Nu este normal ca sarcini birocratice neremunerate să fie puse de CNAS in cârca furnizorilor de servicii medicale.


Suntem convinși că platforma informatică actuală din sistemul asigurărilor de sănătate, PIAS, este mult subdimensionată, funcționează cu întreruperi și are un grad ridicat de erori și că este nevoie de o platformă informatica nouă în sistemul de sănătate din România. O platformă nouă care să gestioneze ușor numărul mare de servicii medicale efectuate, o platformă robustă, sigură, cu grad ridicat de securitate a datelor, o platformă care să ușureze interacțiunea dintre pacient – medic – CAS. Însă o astfel de platformă nu poate fi făcută de azi pe mâine, necesită timp, necesită întâlniri de lucru cu reprezentanții medicilor, necesită înțelegerea fluxurilor de lucru, necesită armonizarea legislației. Sărind acesti pași ajungem la promisiunile de la 1 septembrie.

Comunicat despre PNRR: întârzieri plăți, întârzieri livrare aparatură, comunicare deficitară

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie reclamă lipsa cvasicompletă a comunicării pe subiectul Programului PNRR în ceea ce priveste cabinetele medicilor de familie și amânarea cu termene devenite nerealiste atât a decontării banilor pentru renovare, cât și a aparaturii / echipamentelor pentru dotarea cabinetelor. 

Ecourile derulării cu dificultate a PNRR în sănătate se reflectă și în activitatea cabinetelor medicilor de familie. Aproape 3000 de cabinete s-au înscris în PNRR cu diverse tipuri de solicitări, odată cu începerea programului. O parte din cabinete au aplicat pentru lucrări de reparații, de renovare, de eficientizare energetică, iar altele au aplicat pentru dotare cu aparatura de cabinet si mobilier.

Dacă la inceput programul s-a derulat transparent, cu întâlniri cu medicii și reprezentanții autorităților, destul de repede comunicarea a devenit deficitară până a ajuns să lipsească cu desăvârșire. În acest moment, deși termenele de finalizare a investițiilor s-au prelungit cu câțiva ani, nu avem o evidenta clara a numarului de cabinete care au intrat in program, a celor care din diverse motive au renuntat sau nu au primit decontarile pentru renovarile efectuate. Am ajuns în situația în care colegii plătesc penalități pentru împrumuturile efectuate pentru plata renovărilor deoarece decontările de la Ministerul Sănătății nu au mai sosit! În plus, în unele judete deja au fost plătite sumele pentru renovare, aparatura s-a distribuit, în timp ce pentru alte județe licitațiile sunt blocate sau ne se mai derulează, ceea ce duce la o discriminare evidentă între diverse regiuni ale țării. Aici amintim faptul că cel puțin opt județe din sud-estul țării nu au primit deloc ecografe. În niciun județ din țară nu s-au primit frigidere pentru vaccinuri, calculator desktop pentru cabinet sau analizator point of care.

Asistența primară trebuie să ramână o prioritate, lucru care deși este susținut de toate datele internaționale, in România, nu s-a aplicat niciodată cu adevărat. În mediul rural, numărul medicilor s-a diminuat considerabil, numărul total al medicilor de familie este mult mai mic decât la momentul intrării în reformă, populația de medici de familie este îmbătrânită, nicio Strategie a Ministerului Sănătății de ameliorare a asistenței medicale primare nu  a fost pusă în aplicare! Ratarea PNRR ar fi un alt eșec din lunga serie de eșecuri ale Ministerului Sănătății de a asigura o asistență medicală primară solidă, de calitate.

„Suntem profund ingrijorati de situatia actuala de incertitudine in ceea ce priveste dotarea cabinetelor colegilor nostri. Comunicarea cu Ministerul Sanatatii fiind aproape absenta, am decis sa solicitam stadiul actual al derularii PNRR, deoarece numeroase cabinete din unele judete au primit aparatura achizitionata in urma licitatiilor deja derulate, dar in alte judete nu sunt informatii ca aparatura va sosi, chiar exista comunicari partiale ca licitatiile nu vor mai avea loc. In ciuda instabilitatii politice, consideram ca Ministerul Sanatatii ar trebui sa comunice permanent stadiul derularii proiectelor si decontarii sumelor pentru renovarea cabinetelor!„ afirma Presedintele FNPMF, Dr. Mihnea Stroe.

În aceste conditii FNPMF a depus la Ministerul Sanatatii o solicitare de informatii in baza legii 544/2001, pentru a reclama lipsa de comunicare a echipei care se ocupă de PNRR și pentru a afla stadiul derulării PNRR pentru cabinetele de medicina de familie atât pentru componenta de renovare cât și pentru cea de dotare cu echipamente și aparatură (document atașat).

Comunicat – Solicitare informații despre noua platformă informatică a CNAS

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a solicitat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pe baza Legii  544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, detalii despre stadiul proiectului în valoare de peste 70 de milioane de euro (fara tva)  „Redimensionare, standardizare și optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate – PIAS” pentru care Casa Națională de Asigurări de Sănătate a semnat cu Ministerul Sănătății, în calitate de coordonator de reforme, Contractul de finanțare nr. 1357/1/I3.1/26.03.2024, CNAS fiind instituție responsabilă de implementarea investiției I3.1, componenta C7- Transformare digitală din cadrul Planului național de redresare și reziliență (PNRR). 

Încă din toamna anului 2025 atât Ministerul Sănătății prin domnul ministru Alexandru Rogobete, cât și Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin domnul președinte Horațiu Moldovan, au prezentat în repetate rânduri în public proiectul noii platforme informatice din asigurările de sănătate (PIAS-2) și beneficiile impresionante pe care aceasta le va aduce începând cu luna iulie 2026 în sistemul medical din România. Beneficii pentru pacienți și medici, reducerea birocrației, eliminarea formularelor tipizate, accesul rapid la dosarul electronic al pacientului, un sistem online 100% din timp.

CNAS a organizat câteva întâlniri de lucru cu reprezentanții furnizorilor de servicii medicale in decembrie 2025 și in ianuarie 2026 pentru a prezenta arhitectura  și fluxurile de lucru ale platformei și pentru a strânge informații prețioase privind necesitățile furnizorilor referitoare la noua platformă. Din ianuarie 2026 și până astăzi reprezentanții organizațiilor medicilor de familie nu au fost invitați la nicio altă întâlnire de lucru referitoare la PIAS 2, iar dinspre CNAS totul pare învăluit într-o liniște sepulcrală când vine vorba de PIAS-2.

În condițiile în care termenul de finalizare al PIAS-2 este 30 iunie 2026, asa cum e prezentat și în comunicatul de presă de pe siteul CNAS https://cnas.ro/wp-content/uploads/2024/10/2-octombrie-2024-Comunicat-de-presa.pdf, lipsa informațiilor despre stadiul proiectului de pe siteul Ministerului Sănătății și de pe siteul CNAS, lipsa întâlnirilor de lucru începând cu luna ianuarie 2026 ne ridică mari semne de întrebare despre capacitatea de finalizare și punere în funcțiune a platformei informatice atât de necesare în sistemul medical românesc.

Solicităm CNAS răspunsuri clare despre stadiul de implementare al PIAS-2 și despre data de punere în funcțiune a platformei.

Comunicat: Scăderea alocării bugetare destinate medicinii de familie poate duce la închiderea unor cabinete și consecutiv la scăderea accesului populației la servicii medicale

Datele publicate privind propunerile recente de alocare bugetară adâncesc deficitul unuia dintre principalii piloni ai asistenței medicale, respectiv medicina de familie.


FNPMF atrage atenția că această evoluție reprezintă un semnal negativ pentru medicii de familie, în condițiile în care reducerea bugetului afectează direct activitatea cabinetelor, cu impact negativ asupra serviciilor, asupra numărului de cabinete/medici ce vor putea rezista finanaciar tuturor cheltuielilor. Potrivit datelor statistice, scăderea numarului de medici de medicina de familie cu practica în cabinete este o constantă a ultimilor ani accentuată și de pensionarea unui număr din ce în ce mai mare de colegi.

FNPMF subliniază că există deja presiuni datorate costurilor de funcționare ridicate, a taxelor și a incertitudinilor economice. În acest context, considerăm esențială alocarea bugetară adecvată de 8 miliarde de lei pentru asistența medicală primară, astfel incât Romania să își mențină medicii de familie in cabinete.

FNPMF a participat cu date clare bine documentate la toate întâlnirile oficiale, și am argumentat rolul important al medicinei de familie în sistemul sanitar românesc, atât prin prisma cost-eficienței cât și prin gradul mare de accesibilitate.

Costurile unui sistem sanitar funcțional și ignorarea vocii organizațiilor profesionale din domeniu nu au decât un singur rezultat. Finanțarea redusă, neancorată în realitate, cu servicii medicale plătite mai puțin decât o tunsoare, creșterea cheltuielilor începând din 2026 (cota marită la contribuția pentru sănătate, impozit mai mare la srl-uri, cheltuieli mai mari prin plata către terți furnizori,etc.) vor scădea mult venituriile cabinetelor medicale. Cele mai afectate cabinete vor fi cele din zonele defavorizate, din mediul rural, unele fiind nevoite să își restrângă activitatea sau chiar să se închidă, ceea ce va afecta major populația deservită.


Fără asigurarea unei rețele puternice de medicină de familie starea de sănătate a populației țării va avea mult de suferit și va genera costuri uriașe în sistem. Reprezentanții CNAS, Min. Sănătății, Min. Finanțelor trebuie să înțeleagă acest lucru și să acționeze în consecință.

Comunicat referitor la lipsa predictibilității financiare și a incertitudinii privind activitatea medicală în anul 2026

La final de an, când lumea încearcă să își facă bilanțul anului care tocmai se încheie și planuri pentru ce va urma de la 1 ianuarie, sistemul sanitar din Romania privește cu nesiguranță spre 2026. Contractele de furnizare a serviciilor medicale nu au fost prelungite și pentru anul 2026.

Motivul e simplu, și anume lipsa predictibilității financiare. În 23 decembrie 2025 încă nu există o valoare clară a punctelor Per Serviciu și Per Capita pentru anul 2026, deși de mai bine de jumătate de an am solicitat în mai multe rânduri discuții și negocieri pentru stabilirea valorii acestora. Au fost întâlniri cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, într-un final a fost și o întâlnire cu Ministrul Sănătății. Deși am solicitat, nu s-a concretizat audiența cu primul ministru al României, domnul Ilie Bolojan.

Am simțit mereu că responsabilitatea luării unei decizii a fost pasată de la o instituție la alta, ca o minge de ping-pong, pentru ca la final de an, în ultima clipă, toți actorii implicați să semneze în grabă o ordonanță pentru 2026 fără a se lua în considerare ceea ce s-a discutat în toate întrevederile oficiale. “Doar atât se poate”. Acest lucru este o dovada clară de lipsa de respect pentru medicii de familie din România, și nu numai, care au participat cu date clare bine documentate la toate întâlnirile oficiale, și au argumentat rolul important al medicinei de familie în sistemul sanitar românesc, atât prin prisma cost-eficienței cât și prin gradul mare de accesibilitate.

Lipsa de viziune a autorităților asupra costurilor unui sistem sanitar funcțional și ignorarea vocii organizațiilor profesionale din domeniu nu au decât un singur rezultat. Finanțarea redusă, neancorată în realitate, cu servicii medicale plătite mai puțin decât o tunsoare, creșterea cheltuielilor din 2026 (cota marită la contribuția pentru sănătate, impozit mai mare la srl-uri, cheltuieli mai mari prin plata către terți furnizori,etc.) vor scădea mult venituriile cabinetelor medicale. Cele mai afectate cabinete vor fi cele din zonele defavorizate, din mediul rural, unele fiind nevoite să își restrângă activitatea sau chiar să se închidă, ceea ce va afecta major populația deservită.

Fără asigurarea unei rețele puternice de medicină de familie starea de sănătate a populației țării va avea mult de suferit și va genera costuri uriașe în sistem.  Reprezentanții CNAS, Min. Sănătății, Min. Finanțelor trebuie să înțeleagă acest lucru și să acționeze în consecință.

Având în vedere felul în care nu au fost respectate angajamentele decidenților în ceea ce privește segmentul ambulatoriului de specialitate, amânat de mai multe ori deși reprezintă o necesitate,  devenim din ce in ce mai neîncrezători în garanția discuțiilor derulate în ultimele luni cu CNAS și Min. Sănătății cu privire la asistența primară.

Înțelegem dificultățile financiare prin care trece întreaga țară, dar parcă povara soluțiilor este lăsată preponderent pe umerii celor care muncesc în beneficiul populației. Ne gândim acum in egală măsură la sustenabilitatea funcționării cabinetelor noastre, dar și la beneficiarul direct al muncii noastre, pentru că  întotdeauna, în final,  cetățeanul este cel care va suferi.

Comunicat de presă – lipsa dialogului cu instituțiile statului, incertitudini pentru anul 2026

FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A PATRONATELOR MEDICILOR DE FAMILIE atrage atenția asupra limitării accesului pacienților la medicii de familie începând cu 01.01.2026 precum și lipsei de predictibilitate cu care se confruntă medicii de familie în acordarea de servicii medicale de asistență medicală primară în anul 2026.

Deși am solicitat Ministerului Sănătăţii să ne comunice care este stadiul modificărilor asumate în cadrul discuţiilor purtate cu reprezentanții medicilor de familie la întâlnirea din data de 28 octombrie 2025 de la sediul Ministerului Sănătății, și anume modificarea valorilor punctelor în asistența medicală primară, până la data prezentei nu am primit nici un răspuns. Menționăm că aceste modificări se impun ca urmare a faptului că inițial a fost agreată o anumită formă a ordinului de modificare a legii nr. 163/2025, însă la publicarea în Monitorul Oficial am constatat că nu au fost respectate angajamentele asumate.


De asemenea, am solicitat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate o întâlnire de lucru cu toate organizaţiile patronale și profesionale ale medicilor de familie, referitoare la configurarea bugetului alocat asistenței medicale primare pentru anul 2026 precum și la Contractul Cadru si a normelor Contractului Cadru pentru anul 2026.

Totodată am solicitat prim-ministrului României, domnul Ilie Bolojan, acordarea unei audienţe cu privire la două aspecte esențiale pentru funcționarea și sustenabilitatea sistemului public de sănătate din România: respectarea principiilor dialogului social și asigurarea finanțării corespunzătoare a segmentului de medicină de familie.


Până la data prezentei nu am primit nici un răspuns la nici una din solicitările menționate.

Numărul medicilor de familie este în continuă scădere şi tinerii absolvenţi nu sunt atraşi de această specialitate din cauza numeroaselor probleme cu care se confruntă cei care exercită această specialitate.

Reprezentanţii MS și CNAS au afirmat în mass-media că se doreşte creşterea nivelului de decontare a serviciilor, în detrimentul plăţii per capita. S-a omis a se preciza că medicii de familie în contract cu casele judeţene de asigurări de sănătate au un program fix şi un număr maxim de servicii medicale ce pot fi efectuate în acest program, astfel că măsurile adoptate de către autorităţi se vor reflecta direct în scăderea veniturilor cabinetelor de medicină de familie în timp ce toate cheltuielile cresc. Deși, prin adresa cu nr.DG299/20.01.2025, CNAS arăta că în perioada ianuarie-septembrie 2024 numărul de consultații incluse în plata per serviciu a fost de 40.927.812, iar numărul serviciilor medicale în plata per capita a fost de 49.446.783, nota de fundamentare a Legii 163/2025 privind modificarea ponderii de 35% pentru plata per capita este argumentată de faptul că doar aproximativ 7,5% din totalul consultațiilor se regăsesc în plata per capita, aspect in contradicție cu datele din adresa menționată.

Până în prezent s-a redus ponderea plăţii per capita fără a se creşte valoarea punctului pe serviciu medical, deşi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai CNAS și-au asumat aceste obligaţii. Această modalitate de abordare va limita accesul pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară, întrucât medicii de familie vor fi nevoiţi să facă programări pe termene tot mai lungi, iar lipsa de predictibilitate financiară pune în dificultate asigurarea de servicii care să răspundă nevoilor pacienților.

Solicitare către Ministerul Sănătății referitoare la OUG pentru modificarea valorilor punctelor

În 11 noiembrie 2025 Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a solicitat Ministrului Sănătății dl Alexandru Rogobete informații despre stadiul actual al ordonanței discutate de către domnia sa cu reprezentanții medicilor de familie în cadrul întâlnirii din data de 28.10.2025 de la sediul Ministerului Sănătății, referitoare la modificarea valorilor punctelor în asistența medicală primară, menită să remedieze, astfel situația apărută prin publicarea unui act normativ care diferă de forma agreată de reprezentanții medicilor de familie și CNAS.

Solicitare către CNAS referitoare la centrele de permanență

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a reiterat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate rolul important al centrelor de permanență, subliniind numărul mare de servicii oferite în țară de aceste centre și degrevarea importantă a unităților de primiri urgențe, solicitând în același timp finanțarea corectă a acestor centre.

Back To Top