Loading....

Întâlnire cu CNAS pe tema contractului-cadru

Am răspuns astăzi invitației la dialog a doamnei preşedinte CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate , conf. univ. dr. Adela Cojan.


Tema întâlnirii informale a fost discutarea soluțiilor identificate de CNAS şi FNPMF pentru problemele cu care se confruntă medicii de familie şi pacienții în asistența medicală primară, anterior începerii întâlnirilor de consultare cu organizațiile profesionale, patronale şi sindicale, şi de negociere cu Colegiul Medicilor din România asupra Contractului-cadru care va intra în vigoare în 2023, în acord cu jalonul din PNRR.

„Apreciem deschiderea doamnei preşedinte Cojan pentru dialog şi pentru găsirea unor soluții agreate în comun de partenerii de contract pentru multiplele probleme complexe din sistemul asigurărilor de sănătate. Împreună putem rezolva într-un timp scurt o parte dintre problemele care afectează pacienții.” – dr. Raluca Zoițanu, preşedinte FNPMF

Nici un contract semnat pentru finanțarea din PNRR a investițiilor în cabinetele de medicina familiei

Nici o notificare, nici un contract oferit spre semnare de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu vreun medic de familie pentru PNRR.


Nici un ban european intrat în conturile cabinetelor de medicina familiei pentru a începe lucrările de renovare, eficientizare energetică, modernizare şi creare de condiții de confort crescut pentru peste 6 milioane de pacienţi români, în special din mediul rural şi zone defavorizate.


Pacienții sunt în continuare consultați în dispensare vechi, de la 1930, 1960 sau chiar din secolul XIX, pentru că de peste un an Ministerul Sănătății şi Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene nu au fost în stare să conducă prima investiție din PNRR pentru Sănătate astfel încât banii să fie în conturile cabinetelor şi lucrările de renovare să poată începe.


A patra zi lucrătoare de la comunicatul de presă dat de Ministerul Sănătăţii – România despre aprobarea primelor 1000 de cereri de finanțare pentru cele peste 3000 de cabinete de medicina familiei renovate şi dotate cu fonduri din #PNRR.


Şi instituția Avocatul Poporului s-a interesat de subiectul investițiilor din PNRR în cabinetele de medicina familiei.

https://www.facebook.com/FederatiaMF/posts/pfbid0kov7poa4waxtidRR4TAd4Q2VJuimVXLSxe3v39qZxJAY1MmUCKL4QHbJYtk6JRwKl

Așteptăm semnarea contractelor pentru PNRR

Deşi Ministerul Sănătăţii – România anunța vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că au fost aprobate primele 1000 de cereri de finanțare, colegii ne spun că nu au primit prin platforma PNRR nici un fel de informare de la minister până la sfârşitul acestei zile.


Când va semna Ministerul Sănătății contractele de finanțare?


Când va transfera Ministerul Sănătății banii în conturile cabinetelor, pentru a permite începerea lucrărilor de renovare?


Astăzi este 17 octombrie 2022 şi suntem la mai mult de un an de la semnarea PNRR la Bucureşti, între Guvernul României şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.


De ce durează atât?


Cât să mai aşteptăm?


Cât să mai aştepte şi cei peste 6 milioane de pacienți care nu beneficiază de cabinete renovate, modernizate şi dotate la standarde europene?

https://www.facebook.com/FederatiaMF/posts/pfbid02vhhscQ3oAXrak6e7NEgYTNBxQdPjVFUXQDyRqbanmN976iU6ajfcumGUrdmjcx8tl

Solicitare adresată Parlamentului privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică – OUG 119/2022


Federația Națională a Patronatelor Medicilor Familie solicită membrilor Camerei Deputaților din comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare și comisia pentru industrii şi servicii ca la momentul dezbaterii proiectului de lege cu numărul de înregistrare la Camera Deputaților PL-x 551/04.10.2022 – Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei să susțină promovarea legii de adoptare a OUG nr. 119/2022 cu amendamentele privind includerea cabinetelor de medicina familiei organizate conform Ordonanței nr. 124/1998.

Textul solicitării și amendamentele propuse

Astăzi, 1 octombrie, nu avem nici un contract de finanțare din PNRR semnat!

⌛ Astăzi, 1 octombrie, nu avem nici un contract de finanțare din PNRR semnat!

👩‍⚕📣 O colegă medic de familie, care deja a făcut investiții mari din fonduri personale în cabinetul din mediul rural, deși clădirea este a primăriei (!), face o propunere Ministerului Sănătății pentru fondurile din PNRR:

👉 „propun , în situația în care nu se completează locurile până la 3000 să nu se redistribuie banii aceștia către spitale , ci să se suplimenteze dotarea cabinetelor mf peste cei 45000 euro+ 15000 euro , fie pe renovare, fie pe dotare , sau pe ambele.
De exemplu , pe echipamente, ar fi foarte util în cabinet un autoclav, un aparat lipit pungi sterilizare și un videoprinter pentru ecograf.
În anexa 2 s- a bifat instrumentar trusă mică chirurgie , dar acesta trebuie sterilizat. Un autoclav cum cere acum DSP – ul este foooarte scump. De ex un Elara 9, agreat de DSP , adică care își face singur test vacuum și Bowie & Dick test, cu imprimantă încorporată care printează în timp real timpii de sterilizare, este în jur de 10 mii euro. Eu am, dar ce vor face colegii care au bifat instrumentarul și nu il vor putea folosi? Pentru că DSP – ul NU mai acceptă un autoclav simplu (mai ieftin) . Un videoprinter eco este foarte scump de asemenea.
‼ Din cei 15 mii euro pentru renovare NU poți face prea multe. Eu am investit acum 2 ani ,din banii mei, 15 mii euro. Cu banii aceștia nu am reușit decât să schimb instalația sanitară complet, calorifere noi, să trag gaz ,să montez centrală pe gaz (aveam pe lemne, s- a defectat și primăria mi- a spus că nu are fonduri, era la sfârșit de toamnă …) reparații și să dau o lavabilă doar la interior. Trebuie știut că ceea ce investești din banii tăi în clădire, NU poți amortiza/ scădea pe cabinet dacă proprietarul este primăria . La control, ANAF – ul îți scoate investiția și plătești impozit din urmă, cu penalități de întârziere.
👂 Ce părere aveți ? Cum vi se pare ideea? Puteți transmite aceste propuneri ?”

În același timp, colega își încurajează colegii și împărtășește experiența sa cu renovarea dispensarului aflat în proprietatea primăriei, din fondurile personale ale medicului de familie:

👩‍⚕”Pentru colegii care fac renovare, vă împărtășesc din experiența mea poate vă ajută.
Suma pe care am scris- o mai sus , de 15 mii euro , a inclus proiectele pentru gaze și pe cel pentru instalații sanitare, obținere autorizații ( tras gaze, montat centrală gaz ), cărat molozul, țevi vechi, deșeuri, achiziția și transportul materialelor necesare în rural, achiziția și transportul caloriferelor și centralei in rural, taxe punere în funcțiune centrală, TVA – ul.
👀 Am avut 2 firme , una a tras țevile de gaz de la butelia de propan situată la 10 m de clădire, până la punctul de montare centrală și una la interioare – instalații sanitare și zugrăvit.
Butelia GPL 3000 litri a livrat- o o a treia firmă GRATIS, cu obligația să alimentez cu propan numai de la ei.
‼ Inițial oferta firmelor se ridica la un total de 13 euro cu TVA, însă oferta finală , după încheierea lucrărilor a fost de aprox 16800 euro cu TVA , justificat de către ei prin cheltuieli neprevazute , gen : am vrut țevile de gaz îngropate in pământ nu la suprafață, am schimbat traseul țevilor instalație sanitară la interior, am solicitat un UPS pentru centrală gaz care să mențină centrala în funcțiune 6 ore când se oprește curentul (cade curentul la fiecare furtună).
🧠 La recepția lucrării , am spus ce nu a ieșit exact cum am vrut , am renegociat prețul , adică eu am spus că le ofer doar 15 mii și au acceptat.
⌚Intocmirea proiectelor și obținerea autorizațiior, plus lucrările proriu- zise au durat 2 luni.
Puteți renegocia prețul la recepția lucrării.
Nu toate cheltuielile sunt incluse în banii dați prin PNRR, trebuie să aveți în vedere acest lucru .
Nu puteți schimba nimic din structura clădirii .
Nu puteți face lucrări care necesită autorizație.
Suma oferită prin PNRR, adică cei 15 mii euro NU include TVA – ul , iar TVA – ul nu îl plătiți dvs, ci statul.
💪 Vă încurajez să aplicați și pentru renovare, dacă găsiți firme serioase, având în vedere și cele de mai sus.”

Medicii de familie sunt interesați de fondurile din PNRR pentru a investi în cabinete.

Trebuie să fie interesate și Ministerul Sănătății, Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Nu mai avem mult timp la dispoziție. Jalonul din programul PNRR asumat de Guvernul României împreună cu Comisia Europeană trebuie îndeplinit până pe 30 iunie 2023.

La începutul verii anului 2022 ar fi trebuit să avem deja contractele semnate, banii pentru renovare virați în conturile cabinetelor și lucrările de renovare demarate.

Suntem în toamna 2022, termenul stabilit chiar de Ministerul Sănătății pentru semnarea primelor 1500 de contracte („cel târziu 30 septembrie 2022”) a fost depășit.

Astăzi, 1 octombrie, nu avem nici un contract de finanțare din PNRR semnat.

#RESPECTpentruMedicinadeFamilie

#GRIJĂpentruPacienți

DoR: O caravană cu medici traversează România bolnavă

Decât o Revistă: „Citisem că la noi femeile trăiesc în medie cu opt ani mai mult decât bărbații (78, față de 70), unul dintre cele mai mari decalaje din UE. Cred că în dimineața aceea la Biertan am avut ocazia să văd statisticile în carne și oase, începând cu raportul femei/bărbați care așteptau la școală și continuând cu starea lor generală: la aceeași vârstă, femeile s-au dovedit mai în putere și mai responsabile.


O altă problemă e cât alocă statul pentru sănătate, pe cap de locuitor: 1.310 euro pe an, față de media europeană de 3.523 euro. Aproape de trei ori mai puțin. Și aici suntem pe penultimul loc, după Bulgaria, chiar dacă am crescut de la an la an aceste cheltuieli.


În plus, cei mai mulți bani merg pe îngrijirea în spital, adică pe servicii scumpe, în loc să fie investiți în prevenție și în îngrijirea primară, prin medicul de familie și policlinici.”


Încă un reportaj excelent realizat de Sorana Stănescu pentru Decât o Revistă – https://www.dor.ro/o-caravana-cu-medici-traverseaza-romania-bolnava/

Lipsa de interes pentru PNRR nu este a medicilor de familie, ci chiar a Ministerului Sănătății!

Lipsa de interes pentru PNRR nu este a medicilor de familie, ci chiar a Ministerului Sănătății!


În conferința de presă de ieri, ministrul Sănătăţii, domnul prof. univ. dr. Alexandru Rafila, şi-a exprimat dezamăgirea față de lipsa de interes a medicilor de familie pentru finanțarea pentru cabinete la care au acces prin PNRR.


FNPMF l-a informat pe domnul ministru prin mai multe adrese scrise transmise în lunile mai, iulie şi septembrie despre problemele pe care le întâmpină medicii de familie în privința PNRR.


În cea mai recentă adresă, din 4 septembrie 2022, FNPMF transmitea Ministerului Sănătății următoarele:


„➡️ În același timp, sute de cabinete de medicina familiei ne-au sesizat că nu au reușit să obțină devizele pentru componenta renovare sau acordul primăriei care deține spațiul, respectiv prelungirea contractelor de concesiune cu primăria până în anul 2026, aceste observații fiind transmise Ministerului Sănătății și de FNPMF prin adresa nr. 52/14.06.2022, cu privire la Ghidul beneficiarului. FNPMF a avertizat că lansarea apelului în perioada iulie-august va duce la blocaje de acest fel.
➡️ Nu în ultimul rând, considerăm că numărul mic de proiecte transmise până la această dată (1030 de proiecte în cadrul I.1.1.b/Apel necompetitiv și 667 de proiecte în cadrul I.1.1.a/Listă preselectată), ‼️ nu reflectă lipsa de interes a medicilor de familie pentru finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ci lipsa de capacitate a Ministerului Sănătății și Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene în gestionarea acestei investiții.‼️
➡️ Considerăm că o investiție cu un buget de 180 de milioane de euro și peste 3000 de beneficiari trebuie să fie gestionată de o direcție de specialitate a Ministerului Sănătății, cu un număr adecvat de funcționari publici desemnați să își asume răspunderea pentru proiect. Am fost surprinși să găsim ca persoană de contact pentru toate cele 2250 de cabinete din lista preselectată un consilier personal, nu un funcționar public, ‼️consilier care s-a aflat în concediu de odihnă în perioada în care cabinetele ar fi trebuit să transmită proiectele și să primească răspunsuri la întrebări din partea sa.‼️”

Adresa FNPMF nr. 59/04.09.2022 transmisă Ministerului Sănătății


Nu am primit răspunsul Ministerului Sănătății la adresa transmisă în 4 septembrie. De altfel Ministerul Sănătății nu a răspuns la aproape nici o adresă a FNPMF, dintre cele peste 30 transmise de la începutul anului 2022.


Toate adresele FNPMF, inclusiv cea din 4 septembrie, sunt disponibile şi pe siteul FNPMF.ro

1053 de proiecte depuse pentru PNRR așteaptă evaluarea Ministerului Sănătății!

1053 de proiecte depuse de cabinetele de medicina familiei aşteaptă încă evaluarea Ministerului Sănătății pentru a primi finanțarea din PNRR. Cele mai multe proiecte au fost depuse online chiar pe 4 august 2022, însă nu au primit nici un răspuns din partea ministerului până în prezent.


Conform calendarului stabilit de Ministerul Sănătăţii prin Ghidul Beneficiarului, evaluarea ar fi trebuit finalizată deja iar contractele de finanțare semnate până cel târziu pe 30 septembrie 2022.

https://www.facebook.com/FederatiaMF/posts/pfbid06UPWv5TM2TfcUyFcX2nKQPwgCxi6zcPJC6SVkYmX3cjN7rdzib4zfmJaRtQGYgpxl

Legislația privind transmiterea datelor medicale în Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului

Despre datele medicale ale pacienților şi obligația tuturor unităților sanitare, publice şi private, fără excepție, de a transmite datele medicale în Dosarul Electronic de Sănătate administrat de CNAS.


Ce prevede de 4 ani deja Legea 95/2006 (legea sănătății)?


Capitolul V Asistența medicală
Articolul 30
(1) Asistența medicală profilactică și curativă se asigură prin:
a) cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie și de alte specialități, centre de diagnostic și tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum și prin alte unități sanitare publice și private;
b) unități sanitare publice și private cu paturi.
(2) Unitățile prevăzute la alin. (1) au obligația asigurării condițiilor de utilizare a informației medicale în format electronic, prin intermediul sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului. În situația în care se utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu acest sistem din Platforma informatică din asigurările de sănătate, caz în care furnizorii sunt obligați să asigure condițiile de securitate și confidențialitate în procesul de transmitere a datelor medicale prevăzute la art. 346^6.
(3) Modalitatea de constituire, utilizare și completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului, parte componentă a Platformei informatice din asigurările de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 280 alin. (2), este stabilită în titlul IX^1 «Dosarul electronic de sănătate al pacientului» .

Articolul 30^9

(1) Unitățile prevăzute la art. 30 alin. (1) care utilizează telemedicina trebuie să respecte drepturile și obligațiile pacienților prevăzute în Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv informarea pacienților cu privire la mijloacele tehnice de transmisie a datelor și securizarea acestora.
(2) Serviciile medicale acordate prin telemedicină trebuie să respecte prevederile Legii nr. 46/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele cerințe:
f) securizarea și introducerea în dosarul electronic de sănătate al pacientului a documentelor rezultate în urma acestor servicii;

Legea 95/2006

Ce prevede Hotărârea Guvernului nr. 1131 din 14 septembrie 2022 (norme telemedicină)?


Anexa nr. 2 – Condiții de organizare și funcționare a telemedicinei și modalități de acordare a serviciilor de telemedicină
Articolul 2 Unitățile prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care pot asigura asistența medicală profilactică și curativă la distanță trebuie să îndeplinească următoarele condiții de organizare și funcționare ale telemedicinei:
c) arhivarea și securizarea tuturor informațiilor și documentelor de la pacient sau a documentelor rezultate în urma serviciului medical furnizat prin telemedicină, într-un dosar electronic de sănătate al pacientului, cu respectarea termenelor de păstrare ale acestora potrivit prevederilor Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată;

Hotărârea Guvernului nr. 1131 din 14 septembrie 2022


Autorităţile române scriu în două acte normative despre Dosarul Electronic de Sănătate al Pacientului, administrat de CNAS, şi despre un dosar electronic de sănătate al pacientului, oarecare, făcut de oricine.


Haosul din sistemul de sănătate este creat şi susținut de autorităţile române!

Dialogul social şi transparența decizională au murit la Ministerul Sănătăţii!

Dialogul social şi transparența decizională au murit la Ministerul Sănătăţii!


Normele de aplicare pentru serviciile de telemedicină au fost aprobate astăzi de Guvernul României fără consultare publică şi fără un minim dialog cu profesioniştii din domeniul medicinei de familie.


Practica nu este nouă pentru Ministerul Sănătății şi nici o situație excepţională. FNPMF nu a primit răspunsuri la solicitările trimise de la începutul anului Ministerului Sănătății şi cabinetului premierului Ciucă, privind mai multe teme importante pentru pacienții români şi asistența medicală primară din România.

Back To Top