Loading....

Întâlnire cu CNAS pe tema contractului-cadru

Am răspuns astăzi invitației la dialog a doamnei preşedinte CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate , conf. univ. dr. Adela Cojan.


Tema întâlnirii informale a fost discutarea soluțiilor identificate de CNAS şi FNPMF pentru problemele cu care se confruntă medicii de familie şi pacienții în asistența medicală primară, anterior începerii întâlnirilor de consultare cu organizațiile profesionale, patronale şi sindicale, şi de negociere cu Colegiul Medicilor din România asupra Contractului-cadru care va intra în vigoare în 2023, în acord cu jalonul din PNRR.

„Apreciem deschiderea doamnei preşedinte Cojan pentru dialog şi pentru găsirea unor soluții agreate în comun de partenerii de contract pentru multiplele probleme complexe din sistemul asigurărilor de sănătate. Împreună putem rezolva într-un timp scurt o parte dintre problemele care afectează pacienții.” – dr. Raluca Zoițanu, preşedinte FNPMF

Sondaj CNIPMMR – măsuri pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat

Consiliul National al IMM-urilor din Romania a realizat în perioada 25-28 iulie 2022 o consultare la care au participat 1179 de respondenți din toate cele patru categorii de întreprinderi care formează sectorul IMM-urilor, inclusiv cabinete medicale.
În contextul actual, respondenții consideră că guvernul ar trebui să adopte următoarele măsuri pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat:

  • Reducerea cheltuielilor bugetare prin diminuarea aparatului bugetare 87,40%
  • Eliminarea pensiilor speciale 76,60%
  • Creșterea eficienței colectării prin digitalizarea ANAF 70,70%
  • Reducerea evaziunii fiscale 74,90%;
  • Realizarea de investiții publice in economia reala 68,10%

Rezultatele sondajului pe larg – http://cnipmmr.ro/2022/08/01/rezultatele-sondajului-privind-impactul-noilor-masuri-fiscale-adoptate-de-guvern/

#dialgosocial

Propunerile și observațiile FNPMF pentru proiectele CNAS de modificare Contract-cadru și norme

FNPMF participă marți, 15 februarie, între orele 10:00-13:00, la ședința de consultări organizată de CNAS și a transmis CNAS propuneri și observații scrise asupra

  • proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022, forma actualizată, publicat în data de 27.01.2022 pe www.cnas.ro
  • proiectului de Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022, precum şi prelungirea aplicării prevederilor acestuia, forma actualizată, publicat în data de 10.02.2022 pe www.cnas.ro

aflate în procesul de transparență decizională.

FNPMF în presă

PressOne: HPV în România: povestea unei tragedii evitabile

https://pressone.ro/hpv-in-romania-povestea-unei-tragedii-evitabile

Hotnews: Concediile medicale pentru COVID-19, o problemă fără sfârșit: În timp ce în alte țări se obțin cu un simplu click, în România continuăm să ne îngropăm în hârtii care vin de multe ori cu întârziere

https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-25344299-concediile-medicale-pentru-covid-19-problema-fara-sfarsit-timp-alte-tari-obtin-simplu-click-romania-continuam-ingropam-hartii-care-vin-multe-ori-intarziere.htm

Digi24 – Jurnal – Concediile medicale pentru COVID-19

https://www.digi24.ro/emisiuni/jurnale/jurnal-ora-16-00-4-februarie-3-1827325

Click: Cât de mult vă puteți baza pe testele de salivă

https://click.ro/actualitate/national/cat-de-mult-va-puteti-baza-pe-testele-de-saliva-409764.html

Hotnews: Câți medici de familie fac teste gratuite pentru COVID-19 și ce probleme au din cauza birocrației / Care sunt toate opțiunile de testare gratuită – LISTA completă

https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-25348886-cati-medici-familie-fac-teste-gratuite-pentru-covid-19-probleme-din-cauza-birocratiei-care-sunt-toate-optiunile-testare-gratuita-lista-completa.htm

Radio Europa FM: Raluca Zoițanu explică de ce se fac puține teste COVID-19 în cabinetele medicilor de familie | AUDIO

https://www.europafm.ro/raluca-zoitanu-explica-de-ce-se-fac-putine-teste-covid-19-in-cabinetele-medicilor-de-familie-audio/

Adevărul: Medicii de familie explică de ce se fac puţine teste COVID-19 în cabinetele lor: Am tot cerut o hartă a cabinetelor care testează

https://adevarul.ro/news/societate/medicii-familie-explica-fac-putine-teste-covid-19-cabinetele-lor-cerut-harta-cabinetelor-testeaza-1_61fd11985163ec42718a6f06/index.html

Click: Bolnavii de COVID, liberi să circule pe stradă

https://click.ro/actualitate/national/bolnavii-de-covid-liberi-sa-circule-pe-strada-409115.html

Hotnews: Zeci de medici, ONG-uri și asociații de pacienți critică dur Planul Național de Combatere a Cancerului: Nu conține „nici măcar una” dintre recomandările europene pentru combaterea fumatului

https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-25346726-zeci-medici-ong-uri-asociatii-pacienti-critica-dur-planul-national-combatere-cancerului-nu-contine-nici-macar-una-dintre-recomandarile-europene-pentru-combaterea-fumatului.htm

Vaccinarea anti-Covid va fi mutată în cabinetele medicilor de familie. Aceștia spun că pot face imunizări dacă scad infectările | AUDIO

https://www.europafm.ro/vaccinarea-anti-covid-va-fi-mutata-in-cabinetele-medicilor-de-familie-acestia-spun-ca-pot-face-imunizari-daca-scad-infectarile-audio/

Voucherele de 100 de lei pentru vaccinați vor fi acordate și în 2022, chiar dacă Alexandru Rafila a luat în calcul renunțarea la ele. Ele nu vor mai fi emise pe hârtie, ci doar pe card

https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-25337091-voucherele-100-lei-pentru-vaccinati-vor-acordate-2022-chiar-daca-alexandru-rafila-luat-calcul-renuntarea-ele-ele-nu-vor-mai-emise-hartie-doar-card.htm

Prima TV: Nu sunt bani pentru vouchere

Planul Național de Combatere a Cancerului nu conține nici măcar una dintre măsurile recomandate de Planul European de Luptă Împotriva Cancerului în ceea ce privește combaterea consumului de tutun

Președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, Dr. Raluca Zoițanu, co-semnează documentul de poziție al Inițiativei 2035 Fără Tutun cu privire la Planul Național de Combatere a Cancerului.

Comunitatea medicală, științifică și academică, implicată la nivel local și global în lupta cu efectele consumului de produse din tutun și nicotină a primit cu încredere și speranță prevederile noului Plan European de Luptă Împotriva Cancerului, lansat în februarie 2021 de către Comisia Europeană.

Unul din pilonii centrali ai acestui plan este reducerea consumului de tutun până la 5% până în anul 2040.

De asemenea, Planul European de Luptă Împotriva Cancerului a stabilit modalitățile prin care se va atinge acest obiectiv, constand in aplicarea mult mai fermă a reglementărilor în domeniu și revizuirea reglementărilor existente, pentru a ține pasul cu ritmul apariției de noi modalități de livrare a tutunului și nicotinei către consumatorii europeni. Aceasta include revizuirea reglementărilor privind publicitatea produselor din tutun și nicotină, revizuirea reglementărilor privind fumatul în spațiie publice închise pentru a include noile produse din tutun și revizuirea reglementărilor privind taxarea acestor produse beneficiare actualmente de un regim de taxare inexistent sau preferențial. În iulie 2021, Organizația Mondială a Sănătății a prezentat opiniei publice Raportul Global de Progres al Luptei cu Consumul de Tutun. Pentru prima dată, acest raport a inclus date legate de noile produse pe bază de nicotină și riscul acestor produse pentru generația tânără. Directorul OMS a accentuat cu această ocazie nevoia de reglementări mai ferme, care să prevină inițierea utilizării acestor produse de către copii și tineri, cât și faptul ca 84 de țări ale lumii trebuie să adopte legislație strictă în acest sens.

România, alături de alte 181 de țări ale lumii, este semnatară a Convenției Cadru privind Controlul Tutunului, ratificată prin Legea nr. 332/2005. În octombrie 2018, cea de-a 8-a Conferință a Părților Convenției Cadru privind Controlul Tutunului a adoptat decizii prin care statele semnatare au ajuns la acordul că reglementarile privind produsele din tutun trebuie să fie aplicate în totalitatea lorconform prevederilor tratatului internațional, că trebuie extinse la noile produse din tutun, recomandând revizuirea legislațiilor naționale în acest sens.

În ciuda acestor direcții strategice concrete exprimate de către Planul European de Luptă Împotriva Cancerului și de către Organizația Mondială a Sănătății, membrii Inițiativei 2035 Fără Tutun au constatat cu surprindere că varianta de Plan Național de Combatere a Cancerului lansată de curând nu conține nici măcar una dintre aceste măsuri recomandate de către Comisia Europeană sau OMS.

Dimpotrivă, am constatat că planul include întregul capitol de prevenție a factorilor de risc pentru bolile netransmisibile abia ca al treilea obiectiv definit, in conditiile in care preventia ar trebui sa fie prioritara.

Mai mult de atat, măsurile propuse (respectiv, promovarea unui stil de viață sănătos, pliante, conferințe) sunt în totală contradicție cu măsurile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind eficiente în reducerea consumului de tutun, existând numeroase date științifice care arată ineficiența lor in conditiile in care sunt abordate izolat de măsurile de reducere a accesibilității și atractivității produselor din tutun. Un alt exemplu concret care arată nevoia de amendare a măsurilor prevăzute în plan este abordarea propusă legată de cancerul bronhopulmonar, aflat pe primul loc de ani de zile în România la sexul masculin, reprezentând o patologie cu legătură incontestabilă directă cu consumul de tutun în peste 90% din cazuri. Din varianta prezentată de plan lipsesc complet acțiuni concrete și dovedite de reducere a consumului de tutun precum-actualizarea legii antifumat cu aspecte care țin de reglementarea tutunului încălzit și țigării electronice, alocarea de fonduri suficiente și extinderea rețelei de cabinete de consiliere a fumătorilor sau introducerea în regim de urgență a atestatului de tabacologie.

După cum știm deja, pandemia COVID-19 a afectat în mod disproporționat persoanele care suferă de efectele devastatoare ale fumatului. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, fumătorii prezintă un risc crescut de boală severă in caz de infectie cu virusul SARS-CoV-2. Fumatul (inclusiv al tigarilor electronice) slăbește sistemul imunitar, crește riscul de infecții respiratorii și este o cauză majoră a multor afecțiuni care cresc considerabil riscul de complicații severe ale COVID-19, cum ar fi bolile cardiovasculare si cerebrovasculare, BPOC și diabetul. Renunțarea la fumatul de orice tip reduce riscul complicatiilor COVID-19, precum si costurile de îngrijire pe termen scurt si lung a acestor pacienți.

După cum a afirmat de curând Directorul General OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, “dacă tutunul ar fi fost un virus, atunci impactul lui ar fi fost demult denumit pandemie, iar lumea întreagă ar fi alocat toate resursele posibile pentru a îl opri.” COVID-19 a însemnat peste 40.000 de decese in România într-un singur an. Consumul de tutun înseamnă, în fiecare an, peste 36.600 de decese.

Acestea sunt cifre care arată atât rolul covârşitor pe care îl are consumul de produse din tutun și nicotină în producerea şi perpetuarea bolilor cronice în România cât și, în egală măsură, nevoia de politici ferme, consecvente și coerente de reducere a acestui impact devastator.

În septembrie 2016, societatea civilă, medicală și academică a României a adus în atenția factorilor de decizie, în prezența și cu susținerea Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, prima strategie națională integrată de reducere a consumului de tutun, 2035 – Prima generație fără tutun din România. Inițiativa este susținută în prezent de peste 350 de organizații neguvernamentale care au semnalat, în repetate rânduri, prevalența consumului de tutun în rândul copiilor români (de exemplu, faptul că 14,6% dintre copiii cu vârste între 13 și 15 ani au declarat că au fumat, iar 8,2% că au folosit țigarete electronice în ultimele 30 de zile. Obiectivul principal al strategiei este reducerea consumului de tutun la sub 5% din populația cu vârste cuprinse între 13-15 ani. Avem în vedere pentru România ca generația născută în 2017 să devină în 2035 prima generație liberă de această dependență cu efecte devastatoare.

Ca atare, ne exprimăm suprinderea că nici unul din elementele acestei strategii nu și-a găsit locul în varianta prezentată public a Planului Național de Combatere a Cancerului. Considerăm că este vital ca cetatenii României, mai ales generațiile viitoare, să poată beneficia direct de o schimbare de paradigmă a prevenției în sănătatea publică, printr-o abordare sustenabilă și bazată pe dovezi științifice a factorilor de risc majori pentru bolile netransmisibile (alcool, alimentație deficitară, sedentarism, management insuficient al stresului sau somnului etc).

În acest context, ne manifestăm încrederea că varianta preliminară a Planului Național de Combatere a Cancerului va fi semnificativ revizuită în ceea privește măsurile pentru reducerea consumului de tutun, ținând cont de recomandările și opiniile comunității științifice și medicale.

Membrii Inițiativei 2035 Fără Tutun, reprezentând principalele organizații medicale, științifice, academice, de tineret și protejare a drepturilor copiilor, vă stau la dispoziție cu expertiza specifică necesară.

Vă mulțumim pentru atenția acordată acestui punct de vedere.

În numele Inițiativei 2035 Fără Tutun
Ramona Brad
Director Proiect 2035-Prima Generație Fără Tutun a României
Email: ramona.brad@2035faratutun.ro, Tel. 0726/673732

Semnatarii:
Prof. Univ. Dr. Daniel Coriu, Președinte Colegiul Medicilor din România
Prof. Dr. Roxana Maria Nemeș, Președinte Societatea Română de Pneumologie
Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, Președinte Secțiunea de Cancer Pulmonar a Societății Române de Pneumologie
Prof. Dr. Florin Mihălțan, Fost Președinte al Societății Române de Pneumologie
Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, Președinte Fundația Română a Inimii, Președinte Senatul UMF Carol Davila
Prof. Dr. Bogdan Alexandru Popescu, Președinte al Societății Române de Cardiologie
Prof. Dr. Mihai Ionac, Secretar General al Societății Române de Chirurgie Vasculară
Prof. Dr. Eduard Apetrei, Medic primar cardiolog, Membru Academia de Științe Medicale
Prof. Dr. Dan Gaiță, Membru în Comitetul Director al Societății Europene de Cardiologie si al European Heart Network
Prof. Dr. Cătălina Poiană, Președinte Societatea Română de Endocrinologie
Prof. Dr. Carmen Bunu Panaitescu, Președinte Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică
Prof. Dr. Popescu Mircea Ioachim, Medic primar cardiolog, Șef Clinică Cardiologie Oradea
Prof. Dr. Anca Dana Buzoianu, Decanul Facultății de Medicină Iuliu Hațieganu, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Președinte al Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România
Prof. Dr. Doina Adina Todea, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca Iuliu Hațieganu, Medic Primar Pneumologie, Membru în Comisia de Pneumologie a Ministerului Sănătății
Prof. Dr. Kikeli Pal Istvan, Preşedinte Fundaţia Procardia
Prof. Dr. Zoltan Abram, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș
Prof. Dr. Monica Tarcea, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (cercetător în domeniul fumatului)
Prof. Univ. Dr. Sorin Rugina – Asociația Medicilor Infecționiști, Epidemiologi și Microbiologi din județul Constanța (AMIEM)
Prof. Univ. Dr Oana Arghir, Facultatea de Medicină Universitatea Ovidius din Constanța, Director Medical Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța
Prof. Dr. Miron Bogdan, Președinte Fundația Pneuma
Prof Olga Rodica Cridland , Președinte Asociația PAVEL (Asociația părinților cu copii bolnavi de cancer) /Vicepreședinte FABC
Conf. Univ. Dr. Alexandra Cucu, Director CNEPSS- INSP
Conf. Dr. Valentin Nădășan, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș
Dr. Raed Arafat, Societatea de Medicină de Urgență și Catastrofă din România
Dr. Dina Mergeani, Președinte Asociația Societatea Națională de Medicină a Familiei/Medicină Generală
Dr. Rodica Tănăsescu, Vice-Președinte Asociația Medicilor de Familie București
Dr. Cristina Cornelia Isar, Vice-Președinte Centrul Național de Studii pentru Medicina Familiei/Grupul RespiRo al CNSMF/Societății Naționale de Medicină a Familiei
Dr. Cătălina Panaitescu, Grupul RespiRo al CNSMF/Societății Naționale de Medicină a Familiei
Dr. Valeria Herdea, Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF)
Dr. Sandra Alexiu, Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov
Dr. Raluca Zoițanu, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie
Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, Medic primar cardiologie, FACC, FESC. Cardiomed SRL & Cardioscience SRL București
Dr. Beatrice Mahler, Manager, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucuresti, Vicepresedinte Comisia de Pneumologie, Șef de Lucrări, UMF Carol Davila Bucuresti, Disciplina Pneumoftiziologie
Dr. Edith Simona Ianosi, Clinica Pneumologie Tîrgu Mureș
Dr. Magdalena Ciobanu, Expert al Organizației Mondiale a Sănătății și Comisiei Europene pentru Controlul Tutunului
Dr. Teodora Ciolompea, Manager Centrul de Evaluare și Tratament al Toxicodependențelor pentru Tineri Sfântul Stelian, București
Sorina-Elena Băiașu și Mihai-Cristian Persu, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România:
Asociația Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB)
Asociația Organizația Studenților Mediciniști din Cluj (OSM)
Asociația Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI)
Asociația Societatea Studenților Mediciniști Craiova (SSMC)
Asociația Studenților Mediciniști din Oradea (ASMO)
Asociația Societatea Studenților Mediciniști Hipocrate din Sibiu (SSMHS)
Asociația Societatea Studenților în Medicină Timișoara (SSMT)
Asociația Științifică a Studenților Mediciniști Brașoveni (ASSM)
Liga Studenților Tîrgu-Mureș (LSTGM)
Asociația Studenților Mediciniști și Tinerilor Medici din Constanța (ASMTMC)
Asociația Societatea Studenților Mediciniști Galați (SSMG)
Asociația Universitară pentru Medicină și Asistență Medicală (AUMAM)
Bogdan-Mihai Ardeleanu, Președinte Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România:
Societatea Studenților în Farmacie București (SSFB)
Organizația Studenților Farmaciști Cluj-Napoca (OSF Cluj-Napoca)
Organizația Studenților Farmaciști din Craiova (OSF Craiova)
Societatea Studenților Farmaciști Iași (SSFI)
Asociația Studenților Farmaciști din Oradea (ASFO)
Organizația Studenților Farmaciști Sibiu (OSF Sibiu)
Asociația Studenților Farmaciști Târgu Mureș (ASF Târgu Mureș)
Liga Studenților Farmaciști din Timișoara (LSFT)
Flavius Costanza-Gugiu, Federația Studenților în Medicină Dentară din România:
Liga Studenților la Medicină Dentară București -LSMDB;
Organizația Studenților Stomatologi din Cluj-Napoca– OSS;
Societatea Studenților Stomatologi Iași- SSS Iași;
Societatea Studenților Stomatologi Craiova- SSS Craiova;
Organizația Studenților Dentiști Sibiu- OSD Sibiu;
Asociația Studenților Stomatologi din Oradea- ASSO;
Societatea Studenților Mediciniști Galați -SSMG.
Horea-Constantin Chirilă, Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți
Tudor Andrei Ilie, Președinte Organizația Studenților Medicinisti din Cluj-Napoca
Horia Șerban Onița, Președinte Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România
Consiliul Tineretului din România, afiliat European Youth Forum, World Assembly of Youth, Consiliul Național pentru Tineret, Consiliul Economic și Social și Ambasada Sustenabilității în România
Conf. Univ. Dr. Marina Oțelea, Președinte Asociația SAMAS-Sănătate pentru Mamă și Copil
Sînziana Ioniță Ciurez, Fundația Crucea Albă
Ana Măiță, Asociația Mame pentru Mame
George Roman, Salvați Copiii România
Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, Asociația Dăruiește Viață
Rozalina Lapadatu, Președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA
Vasile Barbu, Președinte Asociația Națională pentru Protecția Pacienților din România
Iulian Petre, Director Executiv Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA
Marinela Debu, APAH-RO, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România
Dorica Dan, Alianța Națională pentru Boli Rare
Dr. Cristina Vladu, Medic specialist sănătate publică
Sorin Mierlea, Președinte Asociația Infocons
Eugenia Barbu- ACTOR- Asociația Culturală pentru Teatru și Origami din România
Măriuca Ivan, Director General Crucea Alb-Galbenă România
Maria Culescu, Președinte Asociația MAME
Viorel Roman, Director Executiv Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală
Cătălina Crainic, Asociația Children’s Joy
Iolanda Gheorghiu, Președinte Asociația Pacienților Oncologici din România
Anca Toma Friedlander, Director Smoke-Free Partnership
Marius Eremia, Director Executiv Aer Pur România
Cornel Radu-Loghin, Secretar General European Network for Smoking and Tobacco Prevention
Denise Deshaies, AMURTEL România
Daniela Sabadac, Asociația David Alexandru
Casa de Avocatură Sora si Asociatii SCA: Radu Sora, Aniela Sora, Andrei Bodescu, Corina Florea, Diana Bogdan,
Diana Tinca, Alessia Gherzan
Ramona Brad, Director Proiect Inițiativa 2035 Fără Tutun, Președinte Asociația Generația România Sănătoasă 2035

Întâlnire cu premierul Nicolae Ionel Ciucă la Palatul Victoria

Reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, Societății Naționale de Medicina Familiei și Colegiului Medicilor din România s-au întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ionel Ciucă și cu ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

Declarațiile premierului la începutul ședinței de Guvern:

„Pe medicii de familie îi considerăm a fi cei mai aproape de cetățeni și cei care cunosc cel mai bine comunitățile locale. Am făcut apel la dumnealor să continue efortul pe care l-au făcut până acum, astfel încât împreună să putem depăși cu bine și sperăm într-o perioadă cât mai scurtă pandemia covid-19.

Un aspect foarte important a fost acela că am aflat că 90% dintre medicii de familie sunt vaccinați, ceea ce este un lucru îmbucurător. Și de asemenea consider că este demn de subliniat faptul că acesta poate fi considerat ca fiind cel mai elocvent exemplu de încredere în știință pe care cei care desfășoară această activitate zi de zi îl dau față de cei cărora le acordă asistența medicală.

Pe acest pilon construim rolul cheie pe care îl vor avea medicii de familie în gestionarea pandemiei și practic urmărim amplificarea rolului și relevanței pe care dumnealor îl au în noul plan pe care l-au realizat colegii noștri de la Ministerul Sănătății.”

Nicolae Ionel Ciucă, prim-ministru, 30 decembrie 2021

Comunicatul de presă al Guvernului: https://gov.ro/ro/stiri/intalnirea-premierului-nicolae-ionel-ciuca-cu-reprezentantii-asociatiilor-medicilor-de-familie

Decontarea serviciului de testare a fost aprobată!

Salutăm decizia Guvernului de extindere a capacității de testare pentru SARS-CoV-2 în România prin decontarea serviciului de testare cu teste rapide antigen în cabinetele medicilor de familie şi în centrele de permanență.

Propunerea de decontare transmisă CNAS de FNPMF în luna noiembrie a fost discutată ulterior de reprezentanții organizațiilor medicilor de familie în întâlnirile avute cu reprezentanții Ministerului Sănătății şi CNAS. Adoptarea Ordonanței de Urgenţă a Guvernului reprezintă primul pas pentru crearea cadrului legal pentru decontare.

Pacienții vor putea beneficia de testare gratuită la cabinetele de medicina familiei unde spațiul şi resursele existente permit testarea imediat după ce va fi finalizat ordinul comun al ministrului Sănătății şi preşedintelui CNAS şi vor fi încheiate contractele cu cabinetele medicale. Estimăm că acest proces se va finaliza în următoarele trei săptămâni.

De la audiență la proiect legislativ

Am solicitat la începutul anului o audiență doamnei deputat Oana Țoiu, pe atunci președintele Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților.

Unul dintre subiectele discutate a fost problema medicilor de familie care aleg o nouă provocare în carieră, renunțând temporar sau definitiv la activitatea din propriul cabinet medical individual pentru a da o mână de ajutor sectorului public. Fie că vorbim despre cabinetele de medicină școlară, cabinetele din unitățile militare, penitenciare, serviciile de ambulanță, Unitățile de Primiri Urgențe sau chiar Direcțiile de Sănătate Publică și Casele de Asigurări de Sănătate județene.

Deși cu foarte mulți ani de experiență atât clinică cât și de management în propriul cabinet, medicii de familie care optează să se angajeze în sectorul public sunt considerați în prezent debutanți! Vechimea în muncă nu este recunoscută de actuala legislație nici în privința salarizării și nici pentru a îndeplini criteriile de experiență pentru concursurile publice. Alte categorii de liber profesioniști, cum ar fi avocații, nu întâmpină aceste probleme, beneficiind de o legislație adaptată în timp activității lor.

Ne bucurăm că propunerea de lege care va rezolva această problemă a fost depusă astăzi de doamna deputat Oana Țoiu și vom urmări parcursul legislativ în următorul an.

#RESPECTpentruMedicinadeFamilie

https://www.facebook.com/FederatiaMF/posts/3030436873869637

Salutăm învestirea noului ministru al Sănătății

Salutăm învestirea ca ministru al Sănătății a domnului prof. dr. Alexandru Rafila, cu care organizațiile medicilor de familie au avut o îndelungată colaborare profesională în cadrul conferințelor științifice.

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a transmis ieri către Ministerul Sănătăţii o solicitare pentru o primă întâlnire cu ministrul Rafila, pentru a discuta despre cabinetele de medicina familiei și importanța rețelei de asistența medicală primară în sistemul de sănătate din România.

Dorim de asemenea să îl sprijinim pe domnului ministru Rafila în cadrul mecanismului decizional participativ pe care l-a menționat în mai multe declarații din ultima săptămână pe tema adoptării certificatului verde.

Amintim cu această ocazie poziția Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie privind necesitatea adoptării încă de la 1 noiembrie a certificatului verde, comunicată public prin comunicatul de presă disponibil la adresa: http://www.fnpmf.ro/comunicat-de-presa-parlamentari-adoptati-legea-certificatului-verde-fara-tergiversari-fara-exceptii/

Participare ședință CNCAV

Am participat astăzi la şedința privind campania de vaccinare contra COVID-19 convocată de preşedintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță, cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (dr. Adriana Pistol), Direcției de Asistență Medicală Ministerul Sănătăţii – România (dr. Amalia Şerban), ai tuturor Direcțiilor de Sănătate Publică din țară şi ai organizațiilor profesionale şi patronale naționale şi județene ale medicilor de familie.

Am fost onorați cu prezența de doamna dr. Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, care a răspuns întrebărilor şi propunerilor reprezentanților medicilor de familie şi şi-a exprimat aprecierea pentru implicarea în campania de vaccinare, atât cea din Programul Național de Imunizare, cea contra COVID-19, cât şi cea contra gripei sezoniere, campanie care va debuta curând.

Doamna ministru Mihăilă a dorit să ne asigure personal că pregătirea campaniei de vaccinare contra gripei sezoniere este aliniată cu campania de vaccinare contra COVID-19, dozele vor sosi la timp, în următoarele săptămâni, precizând în acelaşi timp că vaccinul contra gripei sezoniere poate fi administrat şi în acelaşi timp cu vaccinul contra COVID-19. Astfel persoanele care vor dori să se vaccineze nu vor fi nevoite să se deplaseze de mai multe ori la cabinetul medicului de familie.

Dr. Adriana Pistol, coordonatorul CNSCBT – Institutul Național de Sănătate Publică, a menționat că instrucțiunile elaborate de INSP vor fi transmise prin DSP cabinetelor de medicină de familie în cel mai scurt timp.

Col. dr. Valeriu Gheorghiță şi-a exprimat de asemenea aprecierea pentru eforturile medicilor de familie în campania de vaccinare, precizând şi că la nivelul cabinetelor implicate în campanie au fost imunizate până în prezent peste 400.000 de persoane cu vaccinul produs de firma Johnson&Johnson.

„Îi mulțumim doamnei ministru Ioana Mihăilă pentru implicare şi pentru colaborarea excelentă pe care o are cu organizațiile medicilor de familie.” – dr. Raluca Zoițanu, președinte FNPMF

Back To Top