Loading....

Avizul epidemiologic nu se solicită după vacanță!

‼️ În atenția cadrelor didactice, conducerii unității de învățământ şi părinţilor

Avizul epidemiologic este un document medical, eliberat în urma unui consult medical, necesar doar antepreşcolarilor şi preșcolarilor, doar la creșă și grădiniță, doar pentru absențe mai mari de trei zile pe parcursul anului şcolar.

Avizul epidemiologic nu este necesar după vacanțe elevilor sau preșcolarilor din şcoli și grădinițe! Doar creşele pot solicita aviz epidemiologic după vacanță pentru antepreşcolari.

Referință legislativă: ordinul MS nr. 438/2021, Anexa 16, ultima frază – „La revenirea din vacanță NU se va solicita preşcolarilor şi şcolarilor aviz epidemiologic.”

Elevii claselor primare, gimnaziale și de liceu nu au nevoie de aviz epidemiologic în nici o situație.

Absențele școlare din motive medicale se motivează doar cu adeverința medicală, fără aviz epidemiologic.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

Mulţumim de asemenea tuturor celor care ne ajută să diseminăm acest mesaj înainte de începerea anului şcolar.

PS: La începerea anului şcolar nu sunt necesare nici analize medicale, decât în cazul creşelor.
Update: textul inițial a fost corectat pentru excepția referitoare la creşe.

#avizepidemiologic

#începeșcoala

https://www.facebook.com/FederatiaMF/posts/3209635312616458

Back To Top