Loading....

Comunicat referitor la lipsa predictibilității financiare și a incertitudinii privind activitatea medicală în anul 2026

La final de an, când lumea încearcă să își facă bilanțul anului care tocmai se încheie și planuri pentru ce va urma de la 1 ianuarie, sistemul sanitar din Romania privește cu nesiguranță spre 2026. Contractele de furnizare a serviciilor medicale nu au fost prelungite și pentru anul 2026.

Motivul e simplu, și anume lipsa predictibilității financiare. În 23 decembrie 2025 încă nu există o valoare clară a punctelor Per Serviciu și Per Capita pentru anul 2026, deși de mai bine de jumătate de an am solicitat în mai multe rânduri discuții și negocieri pentru stabilirea valorii acestora. Au fost întâlniri cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, într-un final a fost și o întâlnire cu Ministrul Sănătății. Deși am solicitat, nu s-a concretizat audiența cu primul ministru al României, domnul Ilie Bolojan.

Am simțit mereu că responsabilitatea luării unei decizii a fost pasată de la o instituție la alta, ca o minge de ping-pong, pentru ca la final de an, în ultima clipă, toți actorii implicați să semneze în grabă o ordonanță pentru 2026 fără a se lua în considerare ceea ce s-a discutat în toate întrevederile oficiale. “Doar atât se poate”. Acest lucru este o dovada clară de lipsa de respect pentru medicii de familie din România, și nu numai, care au participat cu date clare bine documentate la toate întâlnirile oficiale, și au argumentat rolul important al medicinei de familie în sistemul sanitar românesc, atât prin prisma cost-eficienței cât și prin gradul mare de accesibilitate.

Lipsa de viziune a autorităților asupra costurilor unui sistem sanitar funcțional și ignorarea vocii organizațiilor profesionale din domeniu nu au decât un singur rezultat. Finanțarea redusă, neancorată în realitate, cu servicii medicale plătite mai puțin decât o tunsoare, creșterea cheltuielilor din 2026 (cota marită la contribuția pentru sănătate, impozit mai mare la srl-uri, cheltuieli mai mari prin plata către terți furnizori,etc.) vor scădea mult venituriile cabinetelor medicale. Cele mai afectate cabinete vor fi cele din zonele defavorizate, din mediul rural, unele fiind nevoite să își restrângă activitatea sau chiar să se închidă, ceea ce va afecta major populația deservită.

Fără asigurarea unei rețele puternice de medicină de familie starea de sănătate a populației țării va avea mult de suferit și va genera costuri uriașe în sistem.  Reprezentanții CNAS, Min. Sănătății, Min. Finanțelor trebuie să înțeleagă acest lucru și să acționeze în consecință.

Având în vedere felul în care nu au fost respectate angajamentele decidenților în ceea ce privește segmentul ambulatoriului de specialitate, amânat de mai multe ori deși reprezintă o necesitate,  devenim din ce in ce mai neîncrezători în garanția discuțiilor derulate în ultimele luni cu CNAS și Min. Sănătății cu privire la asistența primară.

Înțelegem dificultățile financiare prin care trece întreaga țară, dar parcă povara soluțiilor este lăsată preponderent pe umerii celor care muncesc în beneficiul populației. Ne gândim acum in egală măsură la sustenabilitatea funcționării cabinetelor noastre, dar și la beneficiarul direct al muncii noastre, pentru că  întotdeauna, în final,  cetățeanul este cel care va suferi.

Comunicat de presă – lipsa dialogului cu instituțiile statului, incertitudini pentru anul 2026

FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A PATRONATELOR MEDICILOR DE FAMILIE atrage atenția asupra limitării accesului pacienților la medicii de familie începând cu 01.01.2026 precum și lipsei de predictibilitate cu care se confruntă medicii de familie în acordarea de servicii medicale de asistență medicală primară în anul 2026.

Deși am solicitat Ministerului Sănătăţii să ne comunice care este stadiul modificărilor asumate în cadrul discuţiilor purtate cu reprezentanții medicilor de familie la întâlnirea din data de 28 octombrie 2025 de la sediul Ministerului Sănătății, și anume modificarea valorilor punctelor în asistența medicală primară, până la data prezentei nu am primit nici un răspuns. Menționăm că aceste modificări se impun ca urmare a faptului că inițial a fost agreată o anumită formă a ordinului de modificare a legii nr. 163/2025, însă la publicarea în Monitorul Oficial am constatat că nu au fost respectate angajamentele asumate.


De asemenea, am solicitat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate o întâlnire de lucru cu toate organizaţiile patronale și profesionale ale medicilor de familie, referitoare la configurarea bugetului alocat asistenței medicale primare pentru anul 2026 precum și la Contractul Cadru si a normelor Contractului Cadru pentru anul 2026.

Totodată am solicitat prim-ministrului României, domnul Ilie Bolojan, acordarea unei audienţe cu privire la două aspecte esențiale pentru funcționarea și sustenabilitatea sistemului public de sănătate din România: respectarea principiilor dialogului social și asigurarea finanțării corespunzătoare a segmentului de medicină de familie.


Până la data prezentei nu am primit nici un răspuns la nici una din solicitările menționate.

Numărul medicilor de familie este în continuă scădere şi tinerii absolvenţi nu sunt atraşi de această specialitate din cauza numeroaselor probleme cu care se confruntă cei care exercită această specialitate.

Reprezentanţii MS și CNAS au afirmat în mass-media că se doreşte creşterea nivelului de decontare a serviciilor, în detrimentul plăţii per capita. S-a omis a se preciza că medicii de familie în contract cu casele judeţene de asigurări de sănătate au un program fix şi un număr maxim de servicii medicale ce pot fi efectuate în acest program, astfel că măsurile adoptate de către autorităţi se vor reflecta direct în scăderea veniturilor cabinetelor de medicină de familie în timp ce toate cheltuielile cresc. Deși, prin adresa cu nr.DG299/20.01.2025, CNAS arăta că în perioada ianuarie-septembrie 2024 numărul de consultații incluse în plata per serviciu a fost de 40.927.812, iar numărul serviciilor medicale în plata per capita a fost de 49.446.783, nota de fundamentare a Legii 163/2025 privind modificarea ponderii de 35% pentru plata per capita este argumentată de faptul că doar aproximativ 7,5% din totalul consultațiilor se regăsesc în plata per capita, aspect in contradicție cu datele din adresa menționată.

Până în prezent s-a redus ponderea plăţii per capita fără a se creşte valoarea punctului pe serviciu medical, deşi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai CNAS și-au asumat aceste obligaţii. Această modalitate de abordare va limita accesul pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară, întrucât medicii de familie vor fi nevoiţi să facă programări pe termene tot mai lungi, iar lipsa de predictibilitate financiară pune în dificultate asigurarea de servicii care să răspundă nevoilor pacienților.

Solicitare către Ministerul Sănătății referitoare la OUG pentru modificarea valorilor punctelor

În 11 noiembrie 2025 Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a solicitat Ministrului Sănătății dl Alexandru Rogobete informații despre stadiul actual al ordonanței discutate de către domnia sa cu reprezentanții medicilor de familie în cadrul întâlnirii din data de 28.10.2025 de la sediul Ministerului Sănătății, referitoare la modificarea valorilor punctelor în asistența medicală primară, menită să remedieze, astfel situația apărută prin publicarea unui act normativ care diferă de forma agreată de reprezentanții medicilor de familie și CNAS.

Comunicat privind infiintarea unor cabinete de medicina de familie in spitale

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) transmite următorul comunicat cu privire la declarațiile recente ale ministrului sănătății privind înființarea unor cabinete de medicină de familie în ambulatoriul spitalelor.

Dorim să reamintim că, prin definiție, medicul de familie are un rol esențial în asigurarea serviciilor medicale primare, garantând continuitatea și coordonarea îngrijirii stării de sănătate. Această abordare este vitală pentru sănătatea publică, deoarece medicul de familie oferă asistență medicală personalizată, promovează prevenția, monitorizează eficient bolile cronice, și gestionează la nivel de cabinet peste 80% din totalul de cazuri prezentate în sistemul de sănătate. Legea 95 definește termenul de asistență medicală primară ca fiind „furnizarea îngrijirilor de sănătate cuprinzătoare, de prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul unei relații continue cu pacienții, în prezența bolii sau în absența acesteia.

Cabinetele medicale în care serviciile medicale sunt oferite de medici de familie fără o listă de pacienți nu pot fi numite cabinete de medicină de familie întrucât nu oferă paleta de servicii corespunzătoare și specifice medicinei de familie și nu asigură caracterul de continuitate a relației medic-pacient..

Considerăm că reducerea continuă și drastică a resurselor umane in medicina primară în special în mediul rural reprezintă o problemă majoră care afectează accesul la servicii medicale de calitate pentru populația din aceste zone. Această tendință pune în pericol sănătatea publică și creează inegalitate în ceea ce privește accesul la asistență medicală.

Suntem de acord că este esențial să creștem atractivitatea specialității de medicină de familie prin implementarea unor măsuri care să încurajeze tinerii medici să aleagă această carieră. Printre aceste măsuri se pot include programe de mentorat, burse sau alte facilități fiscale de instalare.

Însă, propunerea de a înființa cabinete de medicină de familie în ambulatoriul spitalelor din mediul urban, nu este deloc o abordare pentru a compensa  deficitul de medici de familie din mediul rural și din unele orașe, astfel încât să se asigure accesul tuturor la servicii de asistență medicală primară. Mai mult, incărcarea suplimentară a bugetului unităților spitalicești ar putea avea consecințe negative asupra finanțării și funcționării acestora.

În lumina acestor lucruri, solicităm Ministerului Sănătății să ia în considerare următoarele:

1. Implementarea unor măsuri concrete pentru creșterea atractivității specialității de medicină de familie care să țină cont de competențele medicului, finanțarea și diversitatea serviciilor oferite.

2. Dezvoltarea unor strategii pentru atragerea și menținerea resurselor umane in medicina primară în mediul rural.

3. Evaluarea impactului financiar și operațional al înființării cabinetelor medicale în care vor angaja medici de familie în ambulatoriul spitalelor in condiții de deficit bugetar.

4. Promovarea Centrelor de Permanență care reprezintă continuitatea asistenței medicale primare cu program inclusiv pe timpul noptii.

Solicităm Ministrului Sănătății colaborarea și consultarea cu organizațiile reprezentative ale medicilor de familie pentru a găsi soluții care să îmbunătățească accesul la servicii medicale de asistență medicală primară pentru toți cetățenii României.

Comunicat intalnire de lucru CNAS

La intalnirea din 1 septembrie de la sediul CNAS, la care au participat CMR si Organizatiile reprezentative ale medicilor de familie, au fost analizate propunerile inaintate catre MS, agreate de toate partile si din pacate neregasite in forma finală înaintată de Ministerul Sănătăţii catre Parlament.

Semnalam pericolul scăderii finantarii cabinetelor de medicina de familie din cauza modificărilor apărute în transparență decizională care lovesc in plus fata de împovărările codului fiscal. Ne dorim găsirea soluțiilor optime astfel ca medicina de familie sa-si păstreze alocarea bugetarea.

Amintim ca am înaintat propuneri atat catre CNAS cat si catre MS referitoare la propunerile de modificări legislative din ultima perioada si ne așteptăm să fie luate in considerare. Locul asistenței medicale primare in sistemul sanitar este unul important, la acest nivel rezolvandu-se o mare parte din nevoile de îngrijirii medicale ale populației. Predictibilitatea si stabilitatea financiară sunt extrem de importante in asigurarea continuității oferirii serviciilor medicale.

Ințelegem necesitatea unei reforme reale si sustenabile. Ne dorim sa fim in continuare alaturi de pacientii nostri si de colegii nostri si sa nu fim nevoiți să restrângem sau sa oprim activitatea cabinetelor noastre.

Adresa catre Ministerul Sanatatii referitoare la validarea serviciilor medicale prin SMS

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) consideră această măsură prezentata in presa de catre ministrul sanatatii a fi o împovărare suplimentară a activității medicilor din țară și un mecanism suplimentar de supra-control.


Remintim pe această cale că introducerea de la data de 1 mai 2015 a obligativității folosirii cardului național de sănătate pentru validarea serviciilor medicale oferite pacientului a fost o măsură de control a fondurilor folosite în sistemul de sănătate, o măsură de confirmare că pacientul a fost la medic și a beneficiat de servicii medicale. Redăm informația publicată pe siteul CNAS https://cnas.ro/cardul-national-de-asigurari-de-sanatate/


„Începând cu data de 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate va deveni unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Cardul de sănătate CEAS este un proiect de interes naţional care are ca scop principal transparentizarea şi eficientizarea fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Cardul naţional de sănătate este codul de acces pentru toate sistemele informatice ale CNAS. El va deveni instrumentul de confirmare a prestării tuturor serviciilor din sistem (PIAS).
Utilizarea cardului reprezintă dovada că asiguratul a fost prezent la furnizorul de servicii medicale. În acest fel se validează serviciul de care a beneficiat, în vederea decontării din fondul de asigurări sociale de sănătate.”

Atâta timp cât cardul de sănătate este folosit pentru validarea serviciului medical de care a beneficiat pacientul, și e unicul sistem de validare si decontare a acestor servicii medicale, considerăm un abuz introducerea unei noi metode de supra-control pentru decontarea serviciilor medicale.

Salutăm nevoia de transparență, însă nu suntem de acord cu penalizarea unei bresle întregi pentru câteva anomalii depistate în sistem. Medicina de familie este baza sistemului medical românesc, cabinetele noastre sunt locul în care se rezolvă majoritatea problemelor de sănătate ale pacienților, fie că sunt în marile orașe sau în mediul rural, fie în sate împrăștiate pe dealuri și munți cu acces dificil sau în zone izolate din Delta Dunării. Prin cabinetele de medicină de familie se asigură cel mai facil accesul pacientilor la servicii medicale de calitate. Vă solicităm pe această cale să ne respectați pacienții si să nu le îngrădiți acest drept fundamental garantat de Constitutie.


Măsuri ca cea descrisă în media de domnul ministru, cu impact major asupra activității medicilor din țară, trebuie dezbătute și agreate de comun acord cu organizațiile profesionale reprezentative. FNPMF solicită organizarea urgentă a unei mese rotunde cu Ministerul Sănătății și CNAS, pentru a discuta detalii privind optimizarea activității în sistemul de asigurări de sănătate din România.

Considerăm că direcția principală trebuie să fie debirocratizarea și eficientizarea sistemului, nu adăugarea de noi sarcini și obstacole birocratice. Prioritățile pentru eficientizarea sistemului trebuie să includă:

  • eliminarea formularelor tipizate pentru bilete de trimitere si concedii medicale
  • renunțarea la fomularele de rețete TAB II si TAB III pe format de hârtie
  • asigurarea unui sistem informatic complex si complet, funcțional la parametri optimi
  • funcționarea optimă a Dosarului Electronic de Sănătate și accesul facil la informațiile din acesta, astfel incât istoricul pacientului să fie ușor de accesat și de analizat de medicul curant pentru a evita costuri și investigații care nu sunt necesare
  • introducerea cardului de sănătate pentru toată populația țării, pentru transparentizarea folosirii fondurilor din sistemul de sănătate.

Scrisoare deschisă referitoare la proiectul de ordonanță de austeritate

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a luat la cunoștință modificările prevăzute în proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului (ordonanța trenuleț), modificări care vor impacta negativ veniturile cabinetelor de medicină de familie.

Astfel, deși am solicitat atât Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cât și Ministerului de Finanțe creșterea valorii garantate a punctelor pentru acordarea serviciilor medicale pentru anul 2025 (cel puțin ajustate cu inflația), deși am solicitat întâniri comune cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Finanțelor pentru ajustarea bugetului alocat asistenței medicale primare, vedem din păcate că pe anul 2025 valorile punctelor vor rămâne înghețate la nivelul anului 2024.

Mai mult de atât, cabinetele medicale organizate ca și SRL vor avea cheltuieli în plus prin creșterea impozitării dividendelor de la 8% la 10% și prin scăderea plafonului pentru microîntreprinderi de la 500.000 euro/an la 250.000 euro/an în 2025 și la 100.000 euro/an în 2026.

Toate măsurile amintite mai sus, la care se adaugă inflația și creșterile de prețuri din 2025, impactează negativ veniturile cabinetelor de medicină de familie, învăluind în nesiguranță orice plan de dezvoltare, orice plan de angajare de personal suplimentar, orice plan de dotare suplimentară a cabinetului.

Creșterea  calității  serviciilor  medicale  nu  este  posibilă  fără  investiții  în infrastructura  cabinetelor de medicina familiei, în pregătirea personalului medical și auxiliar, în pregătirea și atragerea viitorilor medici de familie. Activitatea cabinetelor de medicina familiei nu  este posibilă fără o finanțare corectă.

Textul integral în fișierul atașat.

Adresă comună FNPMF și UPIMF către Ministerul de Finanțe și Ministerul Sănătății

Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Famile (FNPMF) și Uniunea Patronatelor Independente din Medicina de Familie (UPIMF) au transmis Ministerului Sănătăți și Ministerului de Finanțe o adresă prin care, luând în considerare proiectele de acte normative referitoare la contractul cadru pentru primul trimestru al anului 2025 publicate pe siteul CNAS în transparență decizională, solicită asigurarea finanțării asistenței medicale primare pentru întregul an 2025, cel puțin la valorile din anul 2024, actualizate cu rata inflației.

Fundamentarea și stabilirea bugetului alocat asistenței medicale primare trebuie să asigurare finanțarea în acest domeniu pentru întregul an 2025, la cel puțin 14 lei valoarea garantată a punctului «per capita», respectiv la cel puțin 10 lei valoarea garantată a punctului pe serviciu medical. Facem precizarea că în perioada 2023 – 2024 în plata «per capita» au fost introduse multe servicii medicale care anterior erau plătite în categoria serviciilor. Începând cu 1 ianuarie 2025, furnizorii de servicii de asistență medicală primară trebuie să continue relația contractuală cu CJAS, cu înscrierea în contracte/acte adiționale a valorilor garantate ale punctelor «per capita» şi pe serviciu medical pentru întreg anul 2025.

Textul integral in documentul atașat.

Adresă comună referitoare la centrele de permanență din țară

Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Famile (FNPMF), Uniunea Patronatelor Independente din Medicina de Familie (UPIMF) si Asociatia Societatea Nationala de Medicina Familiei / Medicina Generala (SNMF) au transmis Minsiterului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate o adresă în care au identificat probleme cu care se confruntă medicii de familie din centrele de permanență din țară, au solicitat sprijinirea activității acestora, mărirea tarifului orar (rămas neschimbat din 2018) precum și un tarif orar mai mare în zilele nelucrătoare.

Adresa comună referitoare la protocoalele de prescriere și la restricțiile din compensarea medicamentelor

Organizațiile reprezentative ale medicilor de familie și ale medicilor din ambulatoriile de specialitate (FNPMF, UPIMF, SNMF, AREPMF, APMA, PMSPI) au transmis o adresă comună Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în care:

  • reclamă dubla penalizare introdusă de la 1 iulie 2024,
  • propun înlocuirea protocoalelor de prescriere din HG 720/2008 (care sunt mai mult protocoale birocratice, restrictive, decât protocoale terapeutice) cu prescrierea medicației conform ghidurilor naționale elaborate de comisiile de specialitate ale CMR și MS pentru fiecare specialitate, actualizate periodic conform ghidurilor europene,
  • solicită disponibilitatea pe siteul CNAS a protocoalelor de prescriere actualizate și istoricul modificării acestora pentru toate medicamentele cu simbolul ** în lista medicamentelor compensate,
  • revizuirea protocoalelor de prescriere astfel încât să respecte competențele medicului de familie și să nu-l discrimineze în raport cu medicii de alte specialități prestatori de servicii medicale,
  • solicită eliminarea simbolului „* ” din HG 720/2008 pentru medicamentele care își păstrează același nivel de compensare, necesitatea unei scrisori medicale pentru prescierea lor crescând doar costurile pentru sistem și pentru asigurați cu scăderea consecutivă a accesului la resurse medicale a asiguraților din rural și orașele mici.

Back To Top