Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a luat la cunoștință modificările prevăzute în proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului (ordonanța trenuleț), modificări care vor impacta negativ veniturile cabinetelor de medicină de familie.
Astfel, deși am solicitat atât Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cât și Ministerului de Finanțe creșterea valorii garantate a punctelor pentru acordarea serviciilor medicale pentru anul 2025 (cel puțin ajustate cu inflația), deși am solicitat întâniri comune cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Finanțelor pentru ajustarea bugetului alocat asistenței medicale primare, vedem din păcate că pe anul 2025 valorile punctelor vor rămâne înghețate la nivelul anului 2024.
Mai mult de atât, cabinetele medicale organizate ca și SRL vor avea cheltuieli în plus prin creșterea impozitării dividendelor de la 8% la 10% și prin scăderea plafonului pentru microîntreprinderi de la 500.000 euro/an la 250.000 euro/an în 2025 și la 100.000 euro/an în 2026.
Toate măsurile amintite mai sus, la care se adaugă inflația și creșterile de prețuri din 2025, impactează negativ veniturile cabinetelor de medicină de familie, învăluind în nesiguranță orice plan de dezvoltare, orice plan de angajare de personal suplimentar, orice plan de dotare suplimentară a cabinetului.
Creșterea calității serviciilor medicale nu este posibilă fără investiții în infrastructura cabinetelor de medicina familiei, în pregătirea personalului medical și auxiliar, în pregătirea și atragerea viitorilor medici de familie. Activitatea cabinetelor de medicina familiei nu este posibilă fără o finanțare corectă.
Textul integral în fișierul atașat.