Loading....

Protocol semnat cu CNAS și MS privind Contractul-cadru pentru anul 2010

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), reprezentanţi ai furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală primară şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Ministerul Sănătăţii (MS) au ajuns la un acord, după mai multe zile de negocieri, finalizat printr-un protocol.

Principalele prevederi ale protocolului:

– consultarea medicilor de familie în vederea stabilirii criteriilor de utilizare eficientă a fondurilor pentre medicamente, însă fără aplicarea plafonului de medicamente la medicii de familie, astfel încât pacienţii să poată beneficia oricând şi de câte ori au nevoie de medicamente,

– elaborarea contractului cadru pe anul 2010 şi a normelor de aplicare în colaborare cu medicii de familie, începând cu luna iulie, pentru a fi finalizat până în luna septembrie,

– modificarea punctajului aferent grupelor de vârstă şi garantarea valorii minime a punctului

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Comunicat de presă – Fără contract de la 1 aprilie

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), reprezentanţi ai furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală primară, au decis ca începând cu data de 1 aprilie 2010 să funcţioneze în sistem strict privat, în afara contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Motivele care au condus la luarea acestei decizii sunt:

  1. Publicarea Contractului-Cadru în altă formă decât cea convenită la consultări;
  2. Publicarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-Cadru pentru anul 2010 fără a avea loc consultări cu organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie;
  3. Aplicarea Normelor Metodologice în forma preconizată conduce la falimentul cabinetelor medicilor de familie şi la imposibilitatea de a acorda asistenţă medicală pacienţilor.

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Notificare privind contractele cu casele de asigurari

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei / Medicină Generală (SNMF) analizând situaţia actuală a asistenţei medicale primare şi imensa discrepanţă dintre locul destinat acesteia, declarat de către toate oficialităţile româneşti şi realitatea importanţei acordate, reflectate prin nivelul infim de finantare a acesteia, aduce la cunoştinţa Ministrului Sănătăţii, Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Preşedintelui Colegiului Medicilor din România următoarele:

Documentul poate fi descărcat mai jos.

Solicitari de modificare a Contractului-cadru pentru anul 2010

Solicitarile Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie şi ale Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală privind contractul cadru pe 2010 au fost adresate Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Documentul poate fi descarcat mai jos.

Back To Top