Loading....

Scrisoare deschisă – Banii și datele pacienților trebuie administrate de persoane asupra cărora nu există nici o urmă de suspiciune

Stimată doamnă Prim-ministru,

Conducerea Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie a luat cunoștință cu uimire și rezerve de numirea domnului Dr. Vasile Ciurchea în funcția de Președinte Director General al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Respectăm decizia luată și motivul aducerii din nou în funcția de conducere a CNAS a unei persoane cu experiență, notând și că domnul Dr. Vasile Ciurchea este unul dintre cei mai longevivi președinți CNAS, ocupând această funcție și între anii 2007-2009 și 2014-2016. Rezultatele activității ca președinte CNAS au fost reflectate în presă, după cum arătăm și în finalul acestei scrisori.

Ne exprimăm pe această cale regretul că nu a fost numit un specialist asupra căruia să nu existe nici o urmă de suspiciune și care să fi avut rezultate pozitive notabile pe durata mandatului său, în special în privința funcționării Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate. Cu siguranță atât în rândul foștilor președinți CNAS cât și în rândul președinților caselor județene de asigurări de sănătate există profesioniști care nu au fost niciodată urmăriți penal și care sunt apreciați de furnizori și de asigurați pentru activitatea avută.

Suntem de asemenea îngrijorați în privința lipsei de deschidere spre dialog și a atitudinii ostile din trecut manifestată de domnul Dr. Vasile Ciurchea atunci când medicii de familie au semnalat problemele sistemului informatic administrat de CNAS. Timpul a arătat că toate disfuncționalitățile Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate reclamate de medicii de familie au fost și sunt și în prezent reale. Activitatea din cabinetele de medicina familiei și serviciile acordate pacienților depind de buna funcționare a PIAS, acesta fiind motivul pentru care medicii de familie au fost mereu atât de vocali pe tema PIAS. Dacă domnul Dr. Ciurchea ar fi acordat atenție în perioada 2014-2016 semnalelor de alarmă trase de medicii de familie poate nu ar fi existat blocajul de acum al PIAS.

Ne manifestăm încrederea, stimată doamnă Prim-ministru, că veți numi în cel mai scurt timp un alt președinte CNAS, înțelegând din declarațiile din spațiul public că numirea domnului Dr. Vasile Ciurchea este doar o soluție temporară.

În ceea ce ne privește, ne menținem atitudinea deschisă, orientarea spre dialog și spre găsirea de soluții pentru sistemul de sănătate și pentru accesul pacienților la servicii medicale de calitate, și speranța unei colaborări mai bune cu toți președinții CNAS. Vom apela la medierea Prim-ministrului dacă situația va impune acest lucru.

Vă rugăm să agreați, doamnă Prim-ministru, expresia înaltei noastre considerații.

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie
Dr. Raluca Zoițanu
Președinte

Medicul Vasile Ciurchea, din nou sef la CNAS

Noul președinte al CNAS a fost vicepreședinte al Polisano – grupul implicat în dosarul rețetelor false

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-19140525-presedintele-cnas-vasile-ciurchea-doar-50-oameni-ocupa-control-anti-frauda-cnas-foarte-putini-comparatie-alte-sisteme-sanatate-din-lume.htm

http://www.romania-actualitati.ro/contradictii_intre_cnas_si_medici_pe_marginea_cardului_de_sanatate-76130

Conferință de presă – Cardul de sănătate-realitatea la o lună

http://www.casan.ro/page/comunicat-ssistemul-cardului-national-de-sanatate-este-functional.html

Comunicat de presă privind jignirile aduse de PDG CNAS la adresa medicilor de familie

https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/viata-sanatoasa/sistemul-de-citire-a-cardurilor-de-sanatate-blocat-din-nou-464143

https://www.curentul.info/actualitate/tupeu-de-securist-ciurchea-recunoaste-ca-o-spioneaza-pe-sefa-medicilor-de-familie/

https://romanialibera.ro/societate/sanatate/protestele-medicilor-continua-411930

Confuzie în Sănătate: Contractul – cadru, prorogat imediat după publicarea în MO, pentru că medicii refuză să-l semneze și anunță proteste

CNAS, la ora demisiei lui Vasile Ciurchea: un sistem informatic cu mari probleme, un contract-cadru controversat, o rețea teritorială în care niciun șef nu a trecut examenul postului

https://www.economica.net/ce-lasa-in-urma-la-cnas-presedintele-demisionar-vasile-ciurchea_116675.html

https://romanialibera.ro/investigatii/omul-polisano-turnat-la-dna-ce-treaba-au-victor-ponta-si-remus-borza-702158

http://stiri.tvr.ro/vasile-chiurchea-si-irinel-popescu–fosti-sefi-ai-cnas–urmariti-penal-de-dna–intr-un-dosar-cu-un-prejudiciu-de-16-milioane-de-euro_74475.html#view

https://www.economica.net/dezastrul-sistemului-informatic-din-sanatate-o-treime-din-an-cel-putin-una-dintre-componentele-sale_167717.html

https://evz.ro/casa-de-sanatate-ne-trateaza-pe-banii-doctorilor-cardurile-de-sanatate-baga-in-boala-si-medici-si-pacienti.html

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/surse-propunerea-pentru-sefia-cnas-este-vasile-ciurchea-anchetat-de-dna-pentru-nereguli-la-licitatiile-pentru-sistemul-informatic-1163540

Back To Top