Loading....

De ce nu au cerut Ministerul Sănătății și CNAS 5 miliarde de lei pentru medicina de familie în anul 2022?

FNPMF a transmis Ministerului Sănătății și CNAS să comunice motivul pentru care nu a solicitat Ministerului Finanțelor un buget de 5 miliarde de lei pentru medicina de familie în 2022 – sau documentul prin care a solicitat cele 5 miliarde de lei.

Stimată doamnă președinte,
Stimate domnule ministru,

Având în vedere prevederile Legii nr. 1/2021 și conținutul documentelor anexate:
– adresa FNPMF nr. 200/30.11.2021
– răspunsul Ministerului Finanțelor nr. 482899/05.01.2022
– răspunsul Curții de Conturi a României nr. 10213/04.02.2022 și Decizia CCR nr. 12/V/03.11.2017
– răspunsul CNAS nr. 352/07.02.2022

vă adresăm rugămintea să ne precizați de ce Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu au solicitat Ministerului Finanțelor un buget de 5 miliarde de lei pentru finanțarea activității cabinetelor de medicina familiei în anul 2022?

Precizăm că în data de 30 noiembrie 2021 FNPMF a sesizat prin adresa nr. 200/30.11.2021 grava subfinanțare a cabinetelor de medicina familiei și am argumentat necesitatea unui buget pentru reţeaua strategică de cabinete de medicina familiei de 5 miliarde de lei anual.

Mai mult, prin Decizia Curţii de Conturi a României nr. 12/V/03.11.2017 emisă de către directorul Direcţiei 2 din cadrul Departamentului V al Curţii de Conturi, pe care CNAS a avut amabilitatea să o transmită FNPMF prin adresa 352/07.02.2022 și Curtea de Conturi a României prin adresa nr. 10213/04.02.2022, Casa Națională de Asigurări de Sănătatea avea obligația să fundamenteze bugetul alocat asistenței medicale primare pe baza unei analize realiste și a unei strategii clar definite la nivelul CNAS, până la 31.03.2018.

În situația în care Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au solicitat Ministerului Finanțelor un buget de 5 miliarde de lei pentru finanțarea activității cabinetelor de medicina familiei în anul 2022, vă adresăm rugămintea să ne transmiteți documentele prin care a fost făcută solicitarea.

Întâlnire între Ministerul Sănătății și organizațiile medicilor de familie pe tema PNRR

Președintele FNPMF, dr. Raluca Zoițanu, a participat astăzi alături de reprezentanții altor organizații ale medicilor de familie la o videoconferință organizată de Ministerul Sănătăţii având ca temă Planul Național de Redresare și ReziliențăComponenta C12 – Investiția I1 Dezvoltarea infrastructurii prespitalicești – subinvestiția I1.1 Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistență medicală primară.

Reprezentantul Ministerului Sănătății, domnul Bogdan Sticlosu, consilier în cabinetul domnului secretar de stat Andrei Baciu, a prezentat principalele direcții de investiții pentru cele peste 3000 de cabinete de medicina familiei. Unitățile sanitare vor putea fi renovate și/sau dotate cu echipamente medicale prin fonduri din PNRR în perioada următoare, termenul de finalizare al investiției fiind luna iunie 2023. Prioritate vor avea cabinetele din mediul rural și zonele defavorizate, precum și asocierile de cabinete. Criteriile de selecție urmează să fie stabilite în săptămânile următoare împreună cu Comisia Europeană, iar apelurile pentru proiecte sunt planificate pentru lansare până la finalul lunii iunie 2022.

FNPMF și-a exprimat încă o dată susținerea pentru Ministerul Sănătății în implementarea PNRR, punând la dispoziția echipei PNRR din cadrul ministerului toate informațiile și datele pe care FNPMF le deține despre infrastructura cabinetelor, situația juridică a spațiilor cabinetelor, exemple de bună practică din alte proiecte de renovare și dotare a cabinetelor de medicina familiei, dar și nevoile percepute de medicii de familie pentru renovarea și dotarea cabinetelor, așa cum au fost exprimate în chestionarele realizate în ultimii ani de FNPMF.

La videoconferință au participat și reprezentanți ai Institutului Național de Sănătate Publică (doamna dr. Carmen Ungurean) și ai Administrației Prezidențiale (doamna dr. Loreta Păun).

Apreciem dialogul continuu pe tema PNRR al MinisteruluI Sănătății cu Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie. Avem convingerea că subinvestiția I 1.1. va fi un succes, deoarece medicii de familie au fost consultați încă din primele etape ale elaborării planului, iar colaborarea continuă și în faza de implementare a PNRR, în care ne aflăm în prezent. Pacienții români merită și vor avea acces până la mijlocul anului viitor în peste 3000 de cabinete de medicina familiei modernizate, renovate și dotate la standarde europene. Sperăm ca aceste investiții în medicina familiei să fie doar începutul și să atragă tinerii medici către specialitatea cea mai frumoasă și complexă dintre toate specialitățile medicale.

dr. Raluca Zoițanu, președinte FNPMF

#PNRR

#RESPECTpentruMedicinadeFamilie

#GRIJĂpentruPacienti

Propunere pentru modificarea proiectului de reorganizare a structurii Ministerului Sănătății

FNPMF a transmis Ministerului Sănătății o solicitare pentru modificarea proiectului de reorganizare a structurii ministerului, proiect afișat în Transparență decizională pe siteul MS.

Stimate domnule ministru,

Având în vedere proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii și cuprinsul Notei de fundamentare pentru proiectul aflat în Transparență decizională pe siteul Ministerului Sănătății, vă solicităm ca în cadrul Direcției Generale Asistență Medicală să fie create și următoarele structuri:

– Serviciul de asistență medicală primară
– Serviciul de asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice și paraclinice
– Serviciul medicină dentară
– Serviciul de asistenţa medicală de recuperare medicală, medicină fizică şi de reabilitare
– Serviciul îngrijiri paliative și de lungă durată
– Serviciul de asistență medicală comunitară și medicină școlară

în plus față de cele doar două servicii și un centru menționate în prezent în Nota de fundamentare:
– Serviciul de asistență medicală și planificare strategică
– Serviciul medicină de urgență
– Centrul operativ pentru situații de urgență

Considerăm că structurile menționate trebuie să fie cuprinse astfel în noua organigramă a Ministerului Sănătății întrucât toate sunt segmente extrem de importante ale sistemului de sănătate din România, cel puțin la fel de importante ca medicina de urgență și situațiile de urgență sau spitalele, cuprinse în alte structuri din noua organigramă pe care o propuneți pentru Ministerul Sănătății.

De ce doar aceste două segmente – medicina de urgență și spitalele – beneficiază de servicii/structuri dedicate în Ministerul Sănătății, în timp ce toate celelalte segmente rămân la “și altele” în serviciul general de asistență medicală? Cum vom atinge dezideratul enunțat de toate Guvernele din ultimul deceniu de „inversare a piramidei” cu această organigramă centrată în continuare pe medicina de urgență și spital?

De altfel și în cuprinsul Legii 95/2006 și OUG 18/2017 există titluri distincte pentru o mare parte dintre aceste segmente, la fel cum sunt menționate distinct și în ceea ce privește pachetele de servicii medicale oferite de CNAS.

Nu în ultimul rând, crearea unei structuri distincte pentru asistența medicală primară a fost un obiectiv ratat de Ministerul Sănătății în ultimul deceniu, cuprins în „Strategia de dezvoltare a asistenţei medicale primare”, realizată de Ministerul Sănătăţii cu sprijinul Băncii Mondiale în anul 2012.

Întâlnire CNCAV – MS – organizațiile medicilor de familie

Președintele FNPMF, dr. Raluca Zoițanu, a participat astăzi alături de reprezentanții altor organizații ale medicilor de familie la o videoconferință organizată de președintele CNCAV, domnul dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii – România. La întâlnire au fost prezente și doamna dr. Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății, doamna dr. Florentina Furtunescu, director în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, reprezentanți ai STS și MApN.

Tema întâlnirii a fost redimensionarea activității de vaccinare împotriva COVID-19 de timp campanie și constituirea ca parte a activității de imunizare gestionată de Ministerul Sănătății, respectiv a Programului Național de Vaccinare.

În cadrul întâlnirii, FNPMF a subliniat implicarea continuă a celor peste 3000 de cabinete de medicina familiei în campania de vaccinare împotriva COVID-19, precum și faptul că, pentru transferul total al vaccinării contra covid la cabinetele de medicina familiei, este esențială rezolvarea următoarelor probleme:

  1. Livrarea dozelor de vaccin la cabinetele de medicina familiei, fiind oferite ca posibile soluții infrastructura DSP sau a consiliilor județene, prefecturii, MAI/Poliție, prin firme de curierat;
  2. Harta cabinetelor de medicina familiei care oferă vaccinare contra covid (și testare);
  3. Plata vaccinării, în contextul mai larg al vaccinărilor din PNI și mediului concurențial în care funcționează unitățile sanitare private din România, printre care se numără și cabinetele de medicina familiei.

Mulțumim reprezentanților CNCAV, MS, MApN, INSP și STS pentru discuția de astăzi și pentru implicarea în rezolvarea problemelor enunțate în perioada următoare.

#VaccinareaSalveazăVieți

#RESPECTPentruMedicinadeFamilie

#GRIJĂPentruPacienți

Propunere privind reorganizarea sistemului de tip sentinela pentru supravegherea gripei, cu includerea COVID-19

FNPMF a transmis Ministerului Sănătății o solicitare pentru o întâlnire privind reorganizarea sistemului de tip sentinelă pentru supravegherea gripei, cu includerea COVID-19.

Stimată doamnă secretar de stat,

Având în vedere experiența acumulată în perioada 2013-2022 cu privire la sistemul de tip sentinela pentru supravegherea infecţiilor respiratorii acute şi a afecţiunilor clinice compatibile cu gripa, cât și în perioada 2020-2022 cu privire la supravegherea sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), vă propunem organizarea unei întâlniri cu organizațiile medicilor de familie având ca temă reorganizarea sistemului de tip sentinela pentru supravegherea ARI și ILI, cu includerea sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) și a digitalizării raportărilor, asigurării transportului probelor de la punctele de raportare și simplificarea contractării între unitățile sanitare implicate și DSP.

„Vă rog să mergeți la DSP, CAS, ITM, MS, CNAS, MMSS, pentru că eu nu știu! Sunt doar un medic.”

Având în vedere

😖 absența oricărei informări concrete a cetățenilor de către autoritățile din domeniul Sănătății despre acordarea concediilor medicale începând cu data de 09.03.2022 pentru contacții direcți ai persoanele cu test pozitiv COVID-19,

😖 dialogurile previzibile de mâine între pacienți și medici:
Pacient: „Nu mă primește șeful la muncă, pentru că [cineva] are COVID, și a zis să-mi iau medical.
Medic: „Nu vă pot da medical dacă nu sunteți bolnav(ă).„,

😖 cât și anunțul din imagine al autorităților române,

renunțăm la răspunsul „Vă rog să sunați la DSP, că nu ştiu!” referitor la concediile medicale. Pacienții se supărau pe noi, spunând că la DSP nu li se răspunde la telefon.

De mâine, fiind ridicate toate restricțiile, vom spune pacienților: „Vă rog să mergeți la DSP, Casa de Asigurări de Sănătate, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Ministerul Sănătăţii – România, CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să vă spună ce să faceți dacă nu vă primește șeful la muncă, pentru că eu nu ştiu! Sunt doar un medic. Nu guvernez eu țara, nu iau eu deciziile.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

Rugăm și noi Share.

#NiciOZiFărăODecizieNeanunțată

Accesul fără piedici al pacienților cu boli cronice la tratament

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a solicitat Ministerului Sănătății modificarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru a elimina piedicile în accesul pacienților cu boli cronice la tratament.

Stimate domnule ministru,

Vă solicităm modificarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate și eliminarea steluței (*) din dreptul medicamentelor care altfel nu pot fi prescrise de medicul de familie fără scrisoare medicală periodică de la un alt medic de orice altă specialitate din ambulatoriu sau spital.

Revenim de peste 10 ani cu această solicitare, comună cu a Societății Naționale de Medicina Familiei (anexată) și a Comisiei consultative de Medicina Familiei din Ministerul Sănătății, întrucât păstrarea steluței în dreptul acestor medicamente înseamnă că pacienții sunt nevoiți să se programeze periodic la cabinetul de medicina familiei doar pentru unul sau mai multe bilete de trimitere, apoi să se programeze la cabinetele din ambulatoriul de specialitate sau la spital doar pentru obținerea scrisorilor medicale, necesare continuării prescrierii lunare de către medicul de familie a tratamentului pentru boala cronică.

Precizăm că de la începutul pandemiei covid-19 steluța a fost suspendată, inițial prin decretul președintelui României și ulterior prin transpunerea prevederilor decretului în multitudinea de acte normative modificate de Ministerul Sănătății și CNAS. Astfel medicii de familie au putut prescrie pacienților începând cu luna martie 2020 aproape toate medicamentele compensate sau gratuite necesare, fără a mai fi nevoie de prezentarea scrisorilor medicale emise de medicii de alte specialități.

Menționăm că modificarea solicitată este în interesul pacienților care suferă de boli cronice și au o schema de tratament stabilă, care nu mai necesită modificări și pot fi monitorizați la nivelul asistenței medicale primare, care nu ar mai fi astfel puși pe drumuri pentru scrisori medicale.

De asemenea impactul financiar ar fi net în favoarea FNUASS, deoarece medicamentele în cauză sunt în general ieftine – deci nu poate fi pusă în discuție o eventuală economie în bugetul FNUASS prin forțarea pacienților să își cumpere cu preț integral medicamentele dacă nu vor sau nu pot să meargă după scrisorile medicale – iar plimbarea pacienților în ambulatorii și spitale pentru obținerea scrisorilor medicale se face prin consultații și spitalizări de zi sau continue decontate din FNUASS, uneori și din trei în trei luni.

Ca întotdeauna, în măsura timpului pe care ni-l puteți acorda, vă stăm la dispoziție pentru a detalia cele de mai sus.

CNAS, arătați respect personalului medical!

Procedura pentru înregistrarea refugiaților în SIUI a fost comunicată de CNAS astăzi.

Trebuie să asigurăm asistența medicală necesară acestor oameni greu încercați, chiar dacă acest lucru presupune un efort suplimentar. Procesarea pentru atribuirea numărului unic de identificare se va realiza într-un timp foarte scurt, de aceea recomandăm medicilor ca în momentul în care acordă servicii medicale unui refugiat din Ucraina, în primul rând să transmită în format electronic la casa de asigurări de sănătate documentele necesare, astfel încât până la finalul consultației să primească numărul unic de identificare necesar înregistrării în SIUI a serviciului medical acordat,” a declarat Adela Cojan, președintele interimar al CNAS.

Pagina Facebook CNAS: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=258220633166240&id=100069349143702

Informăm și pe această cale pe doamna președinte Cojan că nu MEDICII trebuie să transmită în format electronic documentele cetățenilor străini sau apatrizi către casele de asigurări de sănătate, ci FURNIZORII – unitățile medicale – prin personalul angajat, ideal non-medical.

Personalul medical din România – medici, asistenți medicali – este o resursă extrem de valoroasă și aflată într-o cantitate insuficientă pe teritoriul României raportat la nevoile de servicii medicale în continuă creștere.

#RESPECTpentruPersonalulMedical

Consecințele încetării stării de alertă asupra pacienților din România

FNPMF a sesizat Administrației Prezidențiale, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate consecințele imediate ale încetării stării de alertă asupra pacienților din România.

Stimată doamnă consilier,
Stimată doamnă președinte,
Stimate domnule ministru,

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a luat la cunoștință cu îngrijorare despre decizia Administrației Prezidențiale și a Guvernului României de a nu mai prelungi starea de alertă după data de 8 martie a.c..

Vă atragem atenția asupra consecințelor acestei decizii, cu privire la accesul pacienților la asistența medicală primară după data de 8 martie a.c.:

1. Pacienții vor fi nevoiți să se programeze la cabinetul de medicina familiei pentru unul sau mai multe bilete de trimitere, apoi să se programeze la cabinetele din ambulatoriul de specialitate sau la spital pentru obținerea scrisorilor medicale, necesare continuării prescrierii lunare de către medicul de familie a tratamentului pentru boala cronică, pentru medicamentele notate cu * sau ** în lista medicamentelor compensate aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008. Pe durata stării de urgență și a stării de alertă scrisorile medicale nu au mai fost necesare pentru prescrierea tratamentului, păstrându-și valabilitatea pe toată durata stării de alertă;

2. Pacienții vor fi nevoiți să se prezinte personal cu cardul de asigurat la cabinetul de medicina familiei și cabinetele din ambulatoriul de specialitate, întrucât nu va mai fi posibilă acordarea de consultații la distanță, cu două excepții – consultaţiile pentru bolile cu potenţial endemo-epidemic ce necesită izolare (limitate la 2 consultaţii/asigurat/episod) și consultaţiile pentru afecţiunile cronice (limitate la 1 consultație/asigurat/lună);

3. Pacienții vor fi nevoiți să aștepte un număr de zile, poate săptămâni, pentru o programare la cabinetul de medicina familiei și cabinetele din ambulatoriul de specialitate, având în vedere limitările deja menționate la pct. 2 și restul limitărilor pentru consultațiile și serviciile din pachetul de servicii de bază, cum ar fi limita de 20 de pacienți (consultații/servicii) care pot fi consultați de medicul de familie într-o zi, precum și plafonul trimestrial de aproximativ 1200 consultații/servicii. Precizăm și că modificarea numărului de consultații pe oră după data de 8 martie va duce și la o reducere a plafonului trimestrial pentru trimestrul I 2022 cu aproximativ 100 de consultații/servicii, ceea ce poate conduce la imposibilitatea acordării serviciilor în cabinetele de medicina familiei în a doua jumătate a lunii martie.

Vă adresăm rugămintea să informați eficient și din timp cetățenii, asigurații și pacienții despre toate consecințele ridicării stării de alertă asupra accesului lor la serviciile medicale.

Rolul cabinetelor de medicină de familie este să furnizeze serviciile medicale de asistență medicală primară în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate și cu direcțiile de sănătate publică.

Rolul nostru nu este să fim scutul autorităților române – recent felicitate de Președintele României pentru măsurile luate – în fața nemulțumirilor cetățenilor României, asiguraților caselor de asigurări de sănătate din România și ale pacienților cărora Administrația Prezidențială, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății trebuie să le asigure accesul la servicii medicale în baza prevederilor Constituției României, Legii 95/2006 și Legii 46/2003 a drepturilor pacienților.

Tarifele orare pentru gărzile din centrele de permanență, nemajorate de 5 ani!

FNPMF a solicitat Ministerului Sănătății majorarea cu 50% a tarifelor orare pentru gărzile din centrele de permanență.

Stimate domnule ministru,

Având în vedere creșterile de prețuri, creșterile salariale din sectorul bugetar din ultimii ani, cât și faptul că ultima majorare a tarifelor orare din centrele de permanență a avut loc în anul 2017 prin Ordinul nr. 1484/7310/2017, vă solicităm majorarea tarifelor orare pentru centrele de permanență cu 50%.

Tarifele orare actuale, aprobate de Ministerul Sănătății în anul 2017, sunt următoarele:

 pentru cheltuielile cu dotarea și menținerea trusei de urgență cu medicamente și materiale sanitare – 4 lei/oră – suportate de medicii de familie care participă la constituirea unui centru de permanență asigurând continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă, în spațiul pus la dispoziție de consiliul local;

 pentru cheltuielile de administrare și funcționare ale cabinetului, precum și costurile cu dotarea și menținerea trusei de urgență cu medicamente și materiale sanitare – 20 lei/oră – suportate de medicii de familie care participă la constituirea unui centru de permanență asigurând continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă, în cabinetul propriu sau prin rotație în spațiul pus la dispoziție de unul dintre medicii participanți la convenția de asociere,

 pentru medicul de medicină de familie tariful orar este de 40 lei/oră;

 pentru asistenții medicali care desfășoară serviciul în regim de gardă în cadrul centrelor de permanență se determină în funcție de salariul negociat, care cuprinde toate sporurile și contribuțiile aferente tariful orar nu poate fi mai mic de 20 lei/oră și mai mare de 22,5 lei/oră;

 pentru veniturile realizate se calculează și se virează cotele potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Precizăm că tarifele sunt fixe și nu se majorează pentru garda din zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale. Solicităm și corectarea acestei grave erori. Menționăm că în zilele lucrătoare garda se instituie în centrul de permanenţă între orele 15:00-8:00. În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României garda începe de la ora 8:00 şi durează 24 de ore. Zilele de gardă se stabilesc în funcţie de programul de la cabinetul de medicina familiei al fiecărui medic de familie participant la serviciul de gardă, în timpul săptămânii, iar în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, garda de 24 de ore se poate împărţi şi în ture de 12 ore, fiecare.

Back To Top